Conform ultimului sondaj realizat de Grupul de Avangarde, 59% dintre români ar participa la referendum, iar 69% ar vota pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. 31% s-ar pronunţa împotriva demiterii lui Traian Basescu.

Citeşte şi: Principalele pagini de Facebook pentru Referendum. PRO si CONTRA

De asemenea, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, USL ar obţine 63% din voturi, potrivit Avangarde urmat de PDL, cu 19%, în timp ce UDMR are abia 2%.

Întrebaţi despre votul pentru viitorul preşedinte al României, 54% dintre respondenţi au spus că ar vota pentru Crin Antonescu. O surpriză este poziţia a doua în opţiunile românilor. Astfel, conform sondajului Avangarde, Dan Diaconescu se află pe locul doi, cu 17%, înaintea guvernatorului BNR Mugur Isărescu, cu 12%, şi a lui Mihai Răzvan Ungureanu, care ar lua doar 10%.

Citeşte şi: Plagiatul lui Ponta deschide calea meritocraţiei

Grupul de studii socio-comportamentale Avangarde este condus de sociologul Marius Pieleanu, iar sondajul a fost realizat la comanda postului de televiziune Antena 3. Volumul eşantionului a fost de 1000 persoane adulte. Validarea s-a facut pe baza datelor INS 2010. Valorile prezentate sunt cele rezultate din teren, nu s-au realizat ponderari. Interviurile s-au realizat faţă în faţă, la domiciliul respondenţilor. Au fost verificate 850 chestionare aplicate, telefonic şi la domiciliul respondentului.