După ce a fost preot de ţară, editor la Polirom şi cercetător ştiinţific la Universitatea din Iaşi, ocupându-se de proiecte culturale majore precum Septuaginta şi Biblia de la 1688,  Ioan-Florin Florescu a plecat din ţară şi s-a stabilit în august 2011 în Scoţia, unde este preot misionar („spovedesc pe unde apuc, vorba lui Ţuţea”, mărturiseşte cu umor pe blogul personal, http://ioanflorin.wordpress.com/) şi, în timpul liber, şoferul unui restaurant indian. Scrisoarea pe care i-a adresat-o senatorului Viorel Badea ca răspuns la mesajul primit de 1 decembrie l-a făcut să devină vocea românilor din diaspora. În urma protestelor din ţară, Ioan-Florin Florescu a povestit într-un interviu pentru Zig Zag Online cum sunt privite aceste evenimente din afara graniţelor.

 

 

Citeşte şi Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea

 


Ce părere aveţi despre evenimentele care au loc în acest moment în România?

Din ce am aflat, evenimentele luaseră la un moment dat o turnură violentă, cel puțin în capitală, și există riscul, dacă vor continua în această direcție, de a compromite ideea manifestațiilor de stradă ale societății civile. Exact ceea ce își dorește puterea! Solidaritatea cu subsecretarul de stat Raed Arafat, așadar cu un funcționar guvernamental, mi s-a părut însă un gest extraordinar, pentru că de data aceasta  românii au ieșit în stradă nu pentru salarii, ci pentru a protesta împotriva demiterii sau, mă rog, a demisiei forțate a unui funcționar public perceput ca onest și competent într-un domeniu vital al oricărei guvernări, cel al sănătății. Mi s-a părut un gest oarecum simbolic al societății civile, de a susține, dacă vreți, ultimele speranțe ale unei guvernări cinstite, împotriva mafiei politice și economice care dispune în prezent de România.

Cum este percepută din afara ţării revolta românilor?

Vă referiți la străini sau la românii din diaspora? Sigur că și românii din diasporă urmăresc ce se întîmplă în țară, dar la altă presiune, ca să zic așa. Odată ce au ales să plece, așteptările lor se împart inevitabil între ceea ce se întîmplă în țară și noile realități cu care se confruntă. Dar să știți că suntem urmăriți pretutindeni de consecințele politicii românești! De pildă, aici, în Scoția, ne confruntăm cu faptul că numai noi și bulgarii, dintre membrii Uniunii Europene, nu avem drepturi depline de muncă în Marea Britanie. Un eșec al politicii externe românești în raporturile ei cu statul britanic. În legătură cu revoltele recente, mass-media internațională, din ce am văzut, a alocat spații consistente evenimentelor din România. Sigur că revoltele de stradă în spațiul Uniunii Europene sunt urmărite cu îngrijorare. Agențiile de știri au vorbit despre măsurile de austeritate care i-ar fi împins pe români să iasă în stradă, cum s-a întîmplat și în Grecia, dar nu au omis să sublinieze și rolul pe care l-a jucat în declanșarea acestor revolte decizia nefericită, „unlikely catalyst”, cum a fost numită în presa britanică, de a-l îndepărta pe doctorul Arafat din Ministerul Sănătății. V-aș putea spune și o anecdotă reală. Eram în restaurantul unde lucrez seara și urmăream un buletin de știri în care erau ilustrate și evenimentele din România. Un scoțian, care știa că sunt român, a exclamat la sfîrșit, nedumerit: „Ce știrea naibii e asta? Cum adică românii au ieșit în stradă pentru un secretar de stat palestinian?” Am rîs și i-am explicat omului că e vorba de un medic palestinian cu cetățenie română, care a organizat în trecut serviciul român medical de urgențe. „Ce vorbești, dom’le? Un palestinian a organizat serviciul vostru de urgențe medicale? Da’ ce, sunteți în Liga Arabă?”

Să revenim la diasporă. Există în regiunea dumneavoastră o comunitate de români cu care ţineţi legătura? Se discută despre ce se întâmplă acum în România? Ce opinii au oamenii de acolo?

O bună parte din comunitatea românească din Scoția se reunește în jurul bisericii, de altfel, ca pretutindeni în diasporă. La Glasgow, la Aberdeen… Sigur că ținem legătura și, pe cît posibil, încercăm să ne ajutăm. Vorbim și despre ce se întîmplă în țară. Oamenii sunt extrem de dezamăgiți și încercăm să înțelegem cum e posibil ca lumea în care trăim să funcționeze normal, în timp ce România încă nu-și găsește drumul. Am observat că o mare parte din nemulțumirea românilor se datorează nu atît lipsurilor economice cu care sunt confruntați, cît unei profunde crize morale de care se face vinovată întreaga clasă politică românească. Mi se pare că oamenii sunt mai revoltați de corupție, de impostură și incompetență, de minciună, de scandalurile din justiție, de afacerile parlamentarilor, decît de criza economică și de reducerile salariale.

V-aţi fi aşteptat ca societatea civilă să fie atât de solidară?

Să nu ne amăgim. Solidaritatea românească funcționează pînă la un punct. Și numai în condiții excepționale. Românul e învățat mai degrabă să-și scape singur pielea. Nu avem instinctele unei națiuni consolidate, nu am avut timp să ni le formăm, ăsta e adevărul. Chiar și atunci cînd, pentru cîteva zile sau într-o anumită împrejurare, societatea civilă își manifestă solidaritatea, ea nu știe să profite de puterea acesteia, încotro să o îndrepte, cum să o canalizeze. Amintiți-vă de zilele care au urmat lui decembrie ’89…

Ce i-ar ajuta pe românii care protestează să obţină un răspuns şi cum ar putea ei să se aleagă în final cu acea schimbare despre care se spune că după 20 de ani încă nu s-a produs?

Nu știu. Ce schimbare să se producă? Vă închipuiți că marii beneficiari de pe urma guvernărilor corupte au vreun interes să se schimbe ceva? Or tocmai acești beneficiari conduc în realitate România. Alegerile nu înseamnă decît reorganizarea influenței în sfera economică. Niciun partid politic nu a dovedit că are tăria de a se delimita de interesele oneroase ale finanțatorilor săi.

Totuși, sub ce formulă ar putea funcţiona cel mai bine statul de drept astfel încât oamenii să îşi recâştige încrederea în instituţiile statului?

Nu cred că problema României e „formula” statului de drept, chiar dacă toate secăturile au ajuns în Parlament. Formal, suntem un stat democratic, numai că, am spus deja, România nu mai este condusă de mult timp de o clasă politică, ci de interesele de afaceri ale clienților acesteia. Prea puțin contează cine cîștigă alegerile. Romania e ca Babilonul lui Daniel: „mene, tekel, u-farsin”, numărat, cîntărit, împărțit. Restul e talk-show. De unde să vină încrederea? Ar putea veni tot din partea unor voci ale societății civile, apolitice, care încă are un uriaș capital de încredere, dar acestor voci le lipsește instrumentul politic care să le impună. O vreme am sperat că măcar Biserica va denunța corupția și nedreptățile administrației politice, dar tocmai Biserica, trebuie să o spun, chiar dacă sunt preot, a fost unul din partenerii tuturor guvernărilor postdecembriste și unul din marii beneficiari de pe urma acestora. Nu o să mă convingă nimeni că zecile de mii de hectare și de păduri redobîndite merită prețul tăcerii, în timp ce nedreptatea strigă la Dumnezeu.

 

 

Citeşte şi: Analiza protestelor din România în publicațiile străine



Cum credeţi că vor evolua lucrurile?

Românii sunt imprevizibili. Pe termen scurt, se poate întîmpla orice: o demisie a guvernului, dacă protestele iau amploare, alegeri anticipate, demisia președintelui, de ce nu… Sau, dimpotrivă, dacă se strică vremea, ca în poezia lui Dinescu în care revolta se amînă din cauza ploii, ne putem aștepta ca lumea să meargă acasă, să deschidă televizorul și să aștepte alegerile. Însă pe termen lung, ar fi un adevărat miracol ca în România să se mai schimbe ceva în profunzime.