Referendumul privind demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu va avea loc pe 29 iulie 2012, acesta urmând să se desfășoare într-o singură zi, dar cu program prelungit. Președintele interimar Crin Antonescu a declarat că votul ar putea avea loc între orele 07:00 și 22:00, programul fiind astfel prelungit cu trei ore.

 

Citește și: Cum a inceput campania pentru Referendum

 

În cadrul unei conferințe de presă de ieri, la Palatul Cotroceni, Crin Antonescu a promulgat legea referendumului în forma adoptată de Parlamentul României, formă care a fost declarată constituțională de CC, numai în măsura în care referendumul va fi validat dacă prezența la vot va fi de 50% + 1 din numărul celor prezenți pe liste:

 

„Am decis să promulg legea de modificare a legii referendumului, aşa cum a fost ea votată de Parlament, aşa cum a trecut prin Curtea Constituţională. În faţa deciziei Parlamentului şi CCR am considerat că este mai puţin important punctul meu de vedere, am promulgat această lege. Cred că am închis unul din subiectele fierbinţi de dezbatere. Unul din motive pentru care am decis să promulg legea este că înţeleg întotdeauna să pun interesul naţional în faţa celui partizan”.

 

Crin Antonescu a precizat că referendumul se va desfășura într-o singură zi, pe 29 iulie 2012, dar programul secțiilor de votare ar putea fi prelungit pentru a permite oricărui cetățean să meargă la vot, indiferent de programul încărcat: „Legea precizează clar că referendumul se va desfăşura într-o singură zi. Este stabillită ziua 29 iulie. Proiectul legii prevede o zi. Sigur că i-am împărtăşit primului ministru preocuparea mea ca indiferent de condiţiile pe care legea le stabileşte cât mai mulţi cetăţeni să aibă fizic dreptul de a vota. Prelungirea orelor, s-ar putea face de la ora 07.00 la ora 22.00 – 23.00, un număr mare de secţii în ţară şi străinătate. Este obligaţia mea să asigură dreptul oricui doreşte să poate fi respectat”.

 

Cetățenii români, cu drept de vot, vor putea să își exprime opțiunea indiferent de localitatea în care se vor afla, fiind posibilă suplimentarea urnelor pe litoral.

 

Citește și: Tot ce trebuie sa stiti despre Referendumul din 29 iulie 2012

 

Președintele interimar a reluat încă o dată declarația sa privind ieșirea din viața politică, confirmând că acest lucru se va întâmpla fără doar și poate în cazul în care Traian Băsescu va rămâne președintele României.