În 1985, cu patru ani înainte să aibă loc revoluţiile anticomuniste din Europa de Est, undeva lângă mica localitate de frontieră Schengen din Luxemburg, a fost semnat documentul prin care avea să ia naştere conceptul de liberă circulaţie. Printre semnatarii documentului se aflau la acea vreme repezintaţi din Germania, Franţa, Belgia, Olanda şi Luxemburg. Până acum câţiva ani, când s-a pus problema aderării României şi Bulgariei, nicio ţară inclusă în Schengen nu a fost supusă unor condiţionări de altă natură, decât cele tehnice.
La momentul actual, spaţiul Schenegen cuprinde 22 din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, dar şi patru alte state din afara ei. Printre ţarile care fac parte din comunitatea europeană, dar nu sunt incluse sau nu au aderat la Schengen se numără România, Bulgaria, dar şi Cipru, Irlanda şi Marea Britanie.
Ceea ce propune comunitatea Schengen este o circulaţie liberă în cadrul acestui spaţiu. Toate verificările vamale au fost eliminate la frontierele dintre statele membre. Astfel, un cetăţean al comunităţii Schengen poate călători oriunde în interiorul graniţelor acesteia ca şi când ar calători în propria ţară.
Cele mai mari importante avantaje sunt sesizabile la nivel economic, unde se va putea realiza o înlesnire a comerţului, iar transportatorii auto vor economisi mai mult timp, nemafiind nevoiţi să aştepte pentru controale vamale. Totodată neadeararea la spaţiul Schenegen scade competivitatea economiei.
Graniţa externă este singura care se menţine clar delimitată şi de care se leagă şi condiţiile tehnice de aderare. Din acest punct de vedere, şi România a avut de rezolvat probleme care vizau contrabanda cu ţigări şi alte mărfuri care pot intra ilegal dinspre frontiera estică, una dintre condiţiile aderării fiind chiar securizarea graniţelor cu Ucraina şi Republica Moldova.
O altă condiţie care a privit România si care poate fi privită ca un avantaj pe care l-a adus această pregătire este modernizarea şi dotarea cu aparatură specială a aeroporturilor internaţionale. În legătură cu aceste condiţii pe care Comisia Europeană a recunoscut că România le-a îndeplinit există o dezbatere destul de amplă, iar părerile sunt împărţite.
Un alt lucru pe care îl notăm în dreptul beneficiilor aderării la Schengen este libertatea şi prioritatea de a obţine un loc de muncă în raport cu statele terţe. Totuşi, nu există o delimitare clară a acestor libertăţi, întrucât statele membre pot menţine sau nu restricţiile pe piaţa muncii, independent de aderarea la Schengen. Prin urmare, aspectele legate de permisul de muncă impus de anumite ţări nu suferă modificări substanţiale.
Citeşte şi: Cum vad francezii problema romilor
Judecând după faptul că în 2014 expiră termenul prelungit al restricţiilor impuse membrilor noi ai comunităţii, este de presupus că Uniunea Europeană a dorit sa aştepte mai întâi parcurgerea acestei etape, urmărind efectele liberalizării pieţei muncii şi urmând ca abia ulterior acestui moment să deschidă graniţele complet pentru a primi România şi Bulgaria în Schengen.