Adriean Videanu: Oportunitatea nu stă, ea vine se uită, inclusiv în ţări vecine 

La emisiunea „Ultimul Cuvânt”, Adriean Videanu a venit cu câteva explicaţii în ceea ce priveşte relansarea economică, discutând necesitatea unor politici care să vizeze stimularea sectorului privat. De asemenea, acesta a menţionat că „sunt seturi de politici publice care sunt împotriva creşterii competitivităţii economiei româneşti.”

Ion Cristoiu: Aţi fost la intâlnirea cu domnul preşedinte?

Adriean Videanu: Nu, a fost o întâlnire cu parlamentarii. De altfel, eu sunt foarte focusat pe o preocupare pe care o am. Vreau să dezvolt un proiect industrial în România, care n-are niciun fel de legătură cu sectorul public. E chiar o provocare cu mine însumi.

I.C.: Nu v-am auzit vorbind ca om de afaceri. PDL–ul vă reprezintă pe dumneavoastră ca om de afaceri?

A.V.: […] Susţin politica prudenţială bugetară. În schimb, ar trebui sa ne uităm puţin mai atent către ceea ce se întâmplă în economie. Ceea ce eu cred că poate să reprezinte un potenţial pericol pentru economie este blocajul financiar. Statul nu este cel care decontează foarte rapid lucrările pe care le face şi ştiţi, de multe ori a ieşit preşedintele şi a spus : „achitaţi datoriile către sectorul privat”. Sunt foarte multe companii care mai au lichiditate, dar care îşi creează rezervele mergând pe furnizori, adică preiau materiile prime, dar nu le plătesc, măresc perioadele de plată. Banca Naţională menţine dobânda de referinţă. Astăzi am avut o veste foarte bună. Din punctul meu de vedere, a procedat foarte corect că au redus dobânda de referinţă pentru că trebuie ieftinit creditul în economia reală şi atunci pârghiile monetare pe care Banca Naţională le are, trebuie sa le îndrepte către economia reală în ideea de a ieftini. Poate cea mai mare problemă este lipsa de creditare a economiei reale de către sistemul bancar.

Există această dimensiune psihologică: „haide sa mai aşteptăm, haide să fim mai conservatori”, care face ca circulaţia banilor să fie una foarte redusă. S-a redus foarte mult viteza de circulaţie a masei monetare în economie şi acest lucru se transformă într-un blocaj financiar, iar peste noapte, indiferent de ce previziune facem, blocajul financiar se transformă în arierate bugetare. Pentru că agentul economic, dacă nu-şi încasează resursele, n-are cu ce să-şi plătească taxele. El îşi va plăti oamenii pentru că orice patron din sectorul privat are ca principală prioritate să-şi recompenseze resursa umană, îşi va plăti parţial furnizorii şi nu-şi va plăti datoriile faţa de bugetul statului.

Putem să facem previziuni pentru 2012 pentru creştere 0, putem să facem deficitul 0, dar dacă nu te concentrezi pe ce însemnă veniturile bugetului care vin din economia reală, nu vin din altă parte…Şi aici trebuie găsite soluţii, astfel încât acest pericol pe care eu îl invetariez  să-şi găsească o rezolvare. Şi aici ar trebui Guvernul, Banca Naţională şi reprezentanţii structurilor asociative să discute foarte serios.

I.C.: Eu, ca stare psihologică, aş face o comparaţie, dar ea e riscantă. Ţineţi minte că a fost o politică de austeritate pe vremea lui Ceauşescu şi la un moment dat, a zis: „hai să achităm datoria!” După doi ani, au zis: „hai să continuăm austeritatea!” Nu ar fi trebuit să zică „hai să ne şi relansăm”?

A.V.: Eu susţin această teorie, eu sunt împotriva austerităţii. Austeritatea impusă prin poltica bugetară este una bună pentru că se spune stop risipei din banii publci. Unde văd eu că ar trebui să ne concentrăm mai mult, este asupra sectorului privat. Guvernul are în principiu două pârghii foarte importante la îndemână: politica ajutoarelor de stat şi politica garanţiilor de stat. Un guvern poate să stimuleze un anumit domeniu sau poate să inhibe un anumit domeniu corelat şi cu politicile fiscale pe care le promovează.

Unul din marile deficite structurale pe care le are România este în producţia alimentară, adică sunt seturi de politici publice care sunt împotriva creşterii competitivităţii economiei româneşti. Păi când ştim că aproape 70% din ceea ce consumă românul importăm, în ciuda unei producţii agricole foarte importante, când ştim că politica europeană de sprijin este pentru agricultură, în mod normal, tu trebuie să vii cu politica naţională de sprijinire a agriculturii în zona alimentară, pentru că trebuie să corelezi seturile de politici europene cu cele naţionale, ca să îţi atingi şi anumite obiective. Eu cred că e foarte important să te îndrepţi cu seturile de politici privind garanţiile şi ajutoarele de stat în zonele unde ai deficit mare. România importă de 600-800 de milioane de euro, în fiecare an, medicamente. De ce nu venim noi cu seturi de politici publice şi să spunem: „stimaţi importatori, relocaţivă producţia! Aveţi o piaţă foarte mare- 20 şi ceva milioane de suflete în această ţară. În plus, consumul de medicamente faţă de media europenă este foarte jos, deci aveţi o piaţă potenţială în viitor! Veniţi faceţi producţie aici. Noi vă putem sprijini prin garanţii pe care statul să le dea, prin ajutoare de stat”. Rezolvăm problema unui deficit structural, iar în viitor putem deveni şi exportatori.

Producţia alimentară, industria de medicamente, resursele energetice. România, în ciuda faptului că este un producător de resurse energetice (gaz, ţiţei), are nevoie de importuri de completare. Iarăşi, aici trebuie canalizat întrg efortul guvernamental pentru a crea resurse alternative.[…]

Mai discutam de subvenţiile pe care statul le dă la un moment dat. Poţi să te duci si să încurajezi un domeniu sau poţi să rezolvi această problemă printr-o politică egală pentru absolut toată lumea, pentru că în zona subvenţiilor sunt suspiciuni… Că a dat firmelor PDL, că de ce îi dai lui ăla. Nu, dacă tot ai o sumă de bani pe care poţi să o utilizezi, de ce nu te duci pe setul de politici fiscale şi să reduci puţin fiscalitatea.

Eu am prezentat, acum un an, în faţa coaliţiei şi în faţa FMI un pachet de trei măsuri pe care le consider actuale şi astăzi. Creşterea salariului minim de la 600 de lei la 800 (la acea vreme –a crescut între timp, la 670). Câştigul de natură salarială minim era pe undeva de peste 840 la vremea aceea. Diferenţa dintre salariul minim oficial şi câştigul de natură salarială este evaziune fiscală, pentru că se duce, îl angajează la nivelul salariului minim şi găseşte resurse să-l platească pe om din mână. Din cei 443 de mii de oameni pe care i-am inventariat atunci, majoritatea era în domenii precum construcţiile. Păi există cineva care crede că un om în construcţii stă agajat pe de 600 de lei? Evident că nu stă nimeni, dar îl angajează la nivelul de 600 de lei şi găseşte resurse din lucrări la negru ca să-i poată plăti pe aceşti oameni.

Ia uitaţi cum printr-un set de politici publice, încurajaz eu munca la negru! Dacă eu majorez salariul minim, lărgesc baza de impozitare şi agentul economic este obligat să-l angajeze la 800 de lei, atunci el plăteşte taxe şi impozite aferente salariului minim şi am venituri mai mari la bugetul de stat, ceea ce îmi dă posibilitatea să reduc contribuţiile sociale. Acesta este un pachet de măsuri pe care noi l-am propus. Creşterea salariului minim corelată cu reducerea contribuţiiilor sociale şi, din calcule econmetrice pe care le-am făcut, creşterea salariului minim ne dădea posibilitatea să reducem contribuţiile sociale de la 44,4 la 41%, cu 3,4%.

Aceasta este o măsură foarte importantă de eliminare a unui blocaj din economie. Blocajul în economie este următorul: salariul minim este prea jos, este folosit, în mare parte, ca element de evaziune fiscală, iar contribuţiile fiscale sunt prea sus şi nu încurajează munca, nu încurajează crearea de locuri de muncă.

I.C.: Dumneavoastră aţi propus acum un an şi ce s-a ales? L-a respins FMI?

A.V.: Filosofia FMI este una foarte simplă. El intervine în ţările care au probleme şi, de regulă, el nu finanţează. A făcut o excepţie în România, de a finanţa deficitul bugetar. El finanţează deficitul de cont curent. Practic, susţine finanţarea deficitului de cont curent al unei ţări. Filosofia Fondului Monetar Internaţional e să vină într-o ţară care are probleme şi să pună la dispoziţie resursele pentru stabilitate.

El nu-și asumă să vină să valideze setul tău de politici publice, riscante de altfel, dar care să te ducă la creștere economică . În orce decizie există un risc. Până și când ieși pe stradă!

I.C.: Dar credeți nu că ar trebui să vină un alt premier care să relanseze? Să trecem şi la relansare. S-a trecut la relansare până acum ? Nu!

A.V.: Din păcate măsuri care să vină din zona creșterii economice nu că sunt foarte puține, dar sunt făcute fără curaj major. 

I.C.: Au trecut deja doi ani.. măcar să relansam ușor

A.V.: Inclusiv la nivelul marilor economiști sunt opinii diferite. Nu există un scenariu pe care să îl valideze toată lumea. Am citit în ultimul timp opiniile domnului Roubini, opiniile domnului Stiglitz. Unul merge pe stabilitate, celălalt pe relansare, iar eu sunt adeptul relansării economice. Cel puțin pentru România, este foartre importantă politica prudențiala în zonă resurselor bugetare, dar în economie, trebuie să vii cu ceva pentru că dacă nu vii anul acesta, dacă nu vii la anul, reluarea creșterii economice va fi una foarte greoaie. Va fi această dimensiune psihologică a crizei care se va așterne că o pâcla pe mediul economic și va fi foarte greu să se iasă din acea zonă. Mai mult decât atât, în momentul de față, oportunitățile pe care le are România să iasă s-ar putea să se ducă în altă parte. Oportunitatea nu stă, ea vine se uită, inclusiv în ţări vecine. Chiar discutăm cu câțiva oameni din mediul de afaceri care spuneau: „domne, sunt anumite oportunități, dar ele sunt valabile atât în România, cât și în Bulgaria, cât și în Cehia, cât și în Polonia. Noi trebuie să luăm deciziile unde să ne stabilim să valorificăm acea oportunitate” pentru că marele avantaj al Uniunii Europene este piața unică. În momentul de față, nemaifiind bariere care să stea în fața acestei pieţi publice, oportunitatea poate fi valorificată în oricare din aceste țări, iar din punctul acesta de vedere, Bulgaria are un avantaj.

I.C.: De ce?

A.V.: Are un avantaj al unei politici fiscale foarte accesibile. Ei au acel consiliu monetar, ei au monedă stabilă, deci nu o au fluctuantă ca noi. 

I.C.: Dar la nivelul Guvernului, cine face aceste politici economice? Politica de austeritate e simplă. Nu e mare problemă. Asta pot să o fac și eu.

A.V.: Fiecare pe sectorul lui, dar sigur, conducătorul este Ministrul Finanțelor.

I.C.: Discutam mai înainte…Spunea domnul Tabără: „de ce nu mergem înspre agricultură”. Dumneavoastră spuneți și spre de prelucararea laptelui și cărnii.

A.V.: Categoric. Eu susțin această teorie pentru că nu știu dacă va amintiți, președintele spunea chiar și în timpul campaniei electorale: „Domne, în patru-cinci comune care produc lapte să facem o unitate de prelucratre a laptelui în acea zonă.” Acest lucru a fost extras și spus pe inţelersul tuturor dintr-un program de guvernare care asta viza. În mod inteligent, eu cred că trebuie să venim cu un set de politici naționale pentru încurajarea producției alimentare, pentru că degeaba produc grâu, orz, ovăz, că poporul nu mănâcă… Poporul mănâncă pâine, poporul mănâncă produse finite.

I.C.: Dar de ce s-a dezvoltat acest inel? Avem combinate de prelucrare a cărnii, combinate de lapte?

A.V.: Nu există o integrare, din păcate. Chiar discutam cu un prelucător foarte important din România care spunea că el își importă 70% din carne. Dacă nu se stabilesc niște politici foarte clare, să aibă finalite și să le poți urmări și să le cuantifici… Acest lucru ar trebui să fie validat de toate partidele politice sau să contribuie toate partidele politice la elaborarea acestor chestii. Pentru că ele ar trebui să fie transguvernamentale, adică vine un guvern, ar trebui să continue.