Cu discreția obișnuită, Crin Antonescu a declarat marți că cetățenii sunt chemații să dea un verdict unui conflict politic, flatând pe de o parte electoratul, pe care-l asociază unui judecător suprem, dar năpăstuit de neșansa de a se fi procopsit cu așa reprezentanți.

 

Citește și: Tot ce trebuie sa stiti despre Referendumul din 29 iulie 2012

 

Potrivit ministrului delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, campania electorală deja a început odată cu publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de organizare a referendumului și urmează să se încheie la 28 iulie, ora 7.00. Fără să știut chiar că suntem iarăși în plină campanie, nu erau greu de observat declarațiile electorale ale principalelor voci din politica românească, începând chiar cu reacția premierului Victor Ponta la criticile venite din partea oficialilor străini.

 

 

Între timp, pe partea cealaltă, neexistând probabil niște sondaje care să fie deja livrate audiențelor, ne mulțumim cu declarațiile sociologilor, cum este cea a lui Vasile Dâncu, care spune că Traian Băsescu are mai multe șanse să fie reconfirmat, bazându-se mai mult pe o calitate comună de părerelolog decât pe cea de sociolog. Nici exercțiiile de condus Loganul de la Cotroceni la sediul de campanie al lui Traian Băsescu nu sunt o încercare rea, dar amintesc cumva de campania lui Piedone, la alegerile locale, unde l-am putut vedea pe acesta în toată splendoarea, mergând pe bicicletă și promovând mișcarea.


 

Totodată, Traian Băsescu a adoptat o atitudine nouă, arătându-se după cum spuneau jurnaliștii la emisiunea Gândul live, mult mai prietenos cu presa și oferind apă și piersici celor care stăteau în soare în așteptarea unor declarații. Sigur că aceste lucruri complicate se gândesc și se analizează împreună cu o echipă de campanie, așa că imediat după ajungerea lui Crin Antonescu la Cotroceni, mai mulți consilieri prezidențiali au demisionat și l-au urmat pe Traian Băsescu. Printre aceștia se află Sebastian Lăzăroiu și fostul său purtător de cuvânt de la Palatul Cotroceni, Bogdan Oprea. La scurt timp după sosirea de ieri a preşedintelui la acest sediu, au mai venit europarlamentarul PDL Traian Ungureanu şi foştii săi consilieri de la Palatul Cotroceni, Sebastian Lăzăroiu şi Bogdan Drăgoi.


 

În tabăra USL, echipele de campanie sunt deja bine conturate, vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, fiind cel care va coordona campania liberală privind referendumul de validare a preşedintelui Traian Băsescu, împreună cu Rareş Mănescu, Dan Motreanu şi Mihai Voicu, după cum anunțat însuși Crin Antonescu:


 

Relu Fenechiu va fi coordonatorul campaniei, evident, împreună cu secretarul general, Eduard Hellvig, Dan Motreanu, Rareş Mănescu pentru Bucureşti şi cu o serie de alţi colegi, declara marți Antonescu, la finalul şedinţei Consiliul Naţional Executiv.


 

Citește și: Analiza suspendarii lui Traian Basescu in presa straina


 

Aceștia nu vor avea totuși șansa să inunde televiziunile cu spoturi electorale și sondaje, dat fiind faptul că Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a adoptat marţi Decizia privind reflectarea pe posturile de radio şi televiziune a referendumului privind validarea preşedintelui, interzicând în perioada campaniei difuzarea de sporturi cu conţinut politic sau de sondaje realizate de radiodifuzori:


 

Legea referendumului nu reglementează campania în audiovizual, fapt ce a obligat CNA să adopte o decizie în acest scop. De altfel, este o obligaţie ce decurge din Legea audiovizualului, articolul 17, a declarat preşedintele CNA, Răsvan Popescu, după adoptarea noii Decizii.