Ionuț Alexandru Budișteanu, elev la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, din Râmnicu Vâlcea, este, la doar 18 ani, unul dintre cei mai promițători tineri români din domeniul informaticii.
Citeşte şi: Povestea romanului care a conceput primul test din lume care poate detecta toate tipurile de cancer
În palmaresul său se număra deja sute de premii câștigate, ultimele dintre acestea fiind la Taiwan International Science Fair, unde a obținut locul al treilea și la Intel Eco-Ukraine unde a obținut locul secund, informează Realitatea.
Ionuț a primit o bursă de 40.000 de dolari din partea IEEE, care este cea mai mare asociație electronică din lume, iar după finalizarea liceului, el ar putea să meargă să studieze la orice universitate din Statele Unite ale Americii.
Cu proiecte spectaculoase în portofoliu, tânărul nostru talentat a câștigat 4 premii la Intel International Science and Engineering Fair din Pittsburg, Statele Unite, aceasta fiind una dintre cele mai importante competiții din domeniu.
Cele 4 premii câștigate de Ionuț au fost pentru proiectul său bazat pe inteligența artificială care îi ajută pe nevăzători „să vadă” cu ajutorul limbii.
Concursuri la care Ionuț Alexandru Budișteanu este calificat: INEPO Euroasia – International Environmental Project Olypiad, Baku, Azerbaijan, Aprilie 2013, International Sustainable World (Engineering, Energy & Environment) Project Olympiad, Houston, Texas, USA, Mai 2013, Intel International Science and Engineering Fair, Phoenix, Arizona, Mai 2013.
Unul dintre planurile lui Ionuț includ construirea propriei sale mașini autonome
Citeşte şi: Sergiu Pasca, tanarul care face cinste Romaniei in intreaga lume
În ciuda faptului că nu are o situație financiară strălucită, Ionuț nu se plânge de acest lucru, menționând că are mereu oameni alături: „Din cauză că părinţii mei au anumite probleme financiare nu voi putea participa la concursul din Azerbaijan. În principiu ajung la toate concursurile. Sunt oameni care au fost alături de mine de la început, dintre care se numără Fundaţia Dan Voiculescu, al cărui bursier sunt de patru ani, Consiliul Judeţean, Unesco România, ForumIT şi mulţi alţii”, a declarat Ionuţ pentru Realitatea.
Foto: Realitatea
Related posts
Categorii
- Auto-Moto (6)
- Casă și Grădină (28)
- Consilier al puterii (12)
- Job & Hobby (109)
- Lifestyle (12)
- Opinia noastră (39)
- Politica (51)
- Poveşti & Povestiri (93)
- Realitatea comentată (69)
- Realitatea explicată (99)
- Revista Presei (135)
- Sănătate (22)
- Știință și Tehnologie (4)
- Video (171)
Articole recente
- Ghid complet pentru renovarea acoperișului: De la planificare la execuție
- Colțarele de tablă, adevărate eroine în industria construcțiilor
- Ce este un parc fotovoltaic și de ce merită să investești într-un astfel de business
- Coșuri de fum ceramice: află tot ce trebuie să știi despre ele!
- Tiprui de produse pe care sa le ai in vedere atunci cand renovezi
- Află tot ce trebuie să știi dacă ești în căutarea unui camin de batrani pentru îngrijirea corespunzătoare a unei persoane dragi!
- Iti doresti un semineu pe lemne? Afla tot ce trebuie sa stii despre el!
- Hrană umedă potrivită pentru câini: cum să alegi varianta perfecta pentru animalul tău de companie?
- Implantologie dentară: află ce soluții ai pentru a te bucura de o dantură frumoasă!
- Ce inseamna adezivi PUR? Afla mai multe despre produsele pe baza de propilena