Poveste despre un înger 

Cred că este pentru prima oară când nu știu cum să încep un articol. Când vrei să scrii despre o persoană apropiată care nu mai este printre noi, gândurile vin de-a valma în minte și te pierzi printre amintiri, iar cuvintele nu se mai leagă între ele.

Este greu să explic în cuvinte ce sentimente mă încearcă acum. De la negare și tristețe amară, la ură față de persoanele care, prin inconștiența lor și lipsa asumării  unor responsabilități, iau de lângă noi persoane dragi și le trimit spre o lume mai bună înainte de vreme. Așa s-a întâmplat și cu Lavinia, colega mea. Din cauza unui șofer mult prea grăbit și neatent, ea și-a pierdut viața la numai 23 de ani.  Acest articol i-l dedic ei.

Pe Lavinia am cunoscut-o acum trei ani. Eram la facultate și imi depuneam actele necesare pentru a mă înscrie la examenul de admitere când în sală a intrat o fata înaltă, zveltă, plină de viață și, în comparație cu mine care tremuram din toate încheieturile, extrem de relaxată. Încrederea de sine pe care o avea acea fată mă uimea și mă enerva în același timp. Dar mă gândeam că probabil va fi ultima oară când o voi vedea, oricum. Acum când mă uit în urmă, mă bucur că nu a fost așa.

În prima săptămână de facultate, am văzut-o din nou pe fata de la înscrieri. Printre atâtea fețe noi era bine să văd un chip cât de cât familiar. Cu timpul, am început să o cunosc mai bine și să îmi dau seama că nu era doar o persoană extrem de încrezătoare în forțele proprii, ci și o fată veselă, deschisă și foarte deșteaptă. Energia ei debordanta parcă mă făcea să mă simt fără vlagă. Nu mi-am dat niciodată seama de unde avea fata asta atâta putere de a fugi din stânga-n dreapta zi de zi. Mi-a povestit că, în paralel cu facultatea de jurnalism o făcea și pe cea de regie și film. Doar gândul că stăteam de vorbă cu un viitor regizor mă fascina.  Ce să mai, la doar câteva săptămâni de la începerea primului an de facultate îmi găsisem deja un model de urmat în rândul colegilor mei.

Au trecut doi ani de atunci și îmi amintesc cu drag de orele de curs în care stăteam de povești cu „fata de la înscrieri”. Era ceva special în legătură cu ea. Îmi făcea mare plăcere să vorbesc cu un om care avea o cultură generală atât de vastă și de la care aflam o grămadă de lucruri noi. Am căpătat în timp un respect nemăsurabil pentru fata asta. Și cum aș fi putut să nu o admir când pe lângă studii participa la o grămadă de proiecte și activități interesante. Avea un echilibru în viață pe care recunosc că  îl invidiam. Cumva ea reușea să creeze o balanță între studii și viața personală și trăia fiecare clipă din plin, indiferent că era la facultate, pe platourile de filmare ori la munca. Fiecare întâlnire cu ea era o lecție de viață pentru mine.

De la începutul acestui an am devenit și colege de muncă. Asta datorită tot ei, luând în considerare faptul ca ea a fost cea care m-a recomandat spre angajare. În tot acest timp în care am lucrat împreună am descoperit o noua latură a ei. Deși extrem de tânără era un adevărat profesionist. Cu toate că noi, ăștia mai tineri, privim în general lucrurile cu mai puțină seriozitate, ea nu era așa. Nu doar că își făcea treaba foarte bine într-un timp foarte scurt, ci reușea mereu să ne puna și pe noi, ceilalți din echipă, pe drumul cel bun. Vorba colegului nostru: „ea dădea ora exactă în ceea ce privește job-ul”.

Asta era Lavinia, colega mea de grupă și de muncă, modelul meu. Nu este calitate în lumea asta pe care să nu o aibă. Era un om frumos, din toate punctele de vedere. O tânără superbă cu un zâmbet molipsitor și cu o tărie de caracter rar întâlnită. Era una într-un milion. Acum trebuie să ne luăm rămas bun de la ea. A plecat dintre noi în mod prematur, iar noi, cei care mai aveam atâtea de învățat de la ea, am rămas în urmă să îi plângem dispariția. Nu ne mai rămân decât amintirile clipelor petrecute alături de ea și un album cu poze…

Nu am să scriu o încheiere. Pentru ca asta ar însemna ca aici se încheie totul în ceea ce o privește pe Lavinia și nu vreau asta. Ceea ce merita amintit însă, este modul în care o văd colegii și prietenii pe minunăția asta de copilă. Așa că am să scriu în cele ce urmează, câteva cuvinte ale celor care au cunoscut-o. O mică parte dintre ei, pentru că Lavinia a avut mulți prieteni. Însă cred că asta contează cel mai mult: imaginea ei în amintirile noastre.

Cristina: „O admiram mult pe Lavi. Ea mă învăţa în fiecare zi să găsesc un mod de viaţă corect. Am crezut întotdeauna că oamenii trăiesc pentru a învăţa să trăiască, dar când au învăţat, sunt eliberaţi de viaţă. Ea avea un spirit evoluat, gata să treacă către o nouă etapă, o atitudine corectă şi o ţinută nobilă. Mai mult decât orice, oricine, puternică.”

Alina: „După ce am ieșit de la un examen, jos, la Universitate unde se vând diverse, Lavinia s-a oprit și a pus ochii pe un iepuraș alb. A plătit cât i-au cerut, fără să clipească. L-a botezat Tuș. Era fericită, atunci, ca de obicei. Indiferent câte probleme avea, Lavinia făcea totul să pară ușor”.

Marius: „Țin minte vocea ei, modul în care articula cuvintele și mai tin minte că de câteva ori plecam de la facultate până la Dristor, unde eu coboram, împreună. Vorbeam și râdeam. Râdea mereu”.

Ruxandra: „ Cel mai mult îmi plăcea la ea că nu se plângea niciodată, indiferent cât de mult muncea sau câte greutăți întâmpina. Era mereu pozitivă și ne transmitea buna dispoziție. Era motivată și ambițioasă, foarte deschisă la minte, era o placere sa lucrezi cu ea în echipă. Îmi plăcea cum se îmbracă și avea o atitudine non-conformistă. O admir pentru că era independentă”.

Cerasela: „Lavinia m-a cucerit încă de prima dată când ne-am cunoscut cu atitudinea ei pozitivă și felul în care încerca să te învețe orice doreai să afli. Nu apucam să discutăm prea mult pentru că aveam un program diferit, însă cele cateva minute în care vorbeam mă încărca întotdeauna de voie bună și energie. Lavinia a fost un om special, plin de umor și calități.”

Alina F: „Lavi…o persoană foarte dedicată pasiunilor ei…o persoană care te putea face să iubești cinematografia doar din discuțiile cu ea….Îmi amintesc faptul că am ajuns să vizionez The Big Bang Theory doar pentru că mi-a vorbit cu atâta pathos despre acest serial încât nu m-am lăsat până nu am ajuns acasă și am deschis un episod….și fără să vreau, am zâmbit. De mult timp nu mai întâlnisem o fată care să mă frapeze cu puterea ei de a munci și dedicarea cu care o făcea. Am avut multe de învățat de la Lavi. Și îmi pare rău doar de faptul că am realizat asta abia acum. Așadar: mulțumesc, Lavi! Pentru că ai reușit să mă faci sa zâmbesc când poate că aveam nevoie cel mai mult, dar pe moment nu am fost suficient de binevoitoare cu mine încât să am puterea să îți acord meritul”.

Raul: „Îmi plăcea de Lavinia mai mult când se contrazicea cu mine decât când eram amândoi de acord.”

Delia Filip scrie și ea pe blogul ei o postare dedicată Laviniei. E o postare frumoasă din care nu pot să iau doar pasaje, așa că vă recomand să îl citiți aici.

Acestea sunt doar câțiva dintre oamenii care au iubit-o și au admirat-o pe Lavinia. După cum am spus, articolul acesta nu va avea încheiere, la fel cum amintirea ei va rămâne veșnic vie în sufletele noastre. Nu îi spunem „Adio!”, îi spunem „La revedere!”. De aceea vă rog pe toți cei care doriți să spuneți câteva cuvinte despre colega și prietena noastră, nu ezitați să o faceți la secțiunea de comentarii.