Poporul suferă din lipsă de înţelepciune dublu rafinată, care – din antichitate – a cam dispărut.
Aforismele provin din „Cartea înţelepciunii eretice”, a lui I.T.Lazăr.
După decesul pacientului, toţi doctorii ştiu de ce-a suferit.
Există trei feluri de boli: cele pe care ţi le imaginezi; de care suferi şi nu-ţi pasă; şi cele care te bagă în mormânt.
Toate promisiunile de îndreptare sunt valabile şi sincere, până la recidivare.
Citește și: Lecţie de istorie. Europa, pământ românesc
Nu promite cadouri care pot fi acceptate.
Bărbaţii nu sunt miloşi, doar creduli.
Decât promisiunea deşartă a unei căsătorii fericite, mai bine certitudinea tristă … a unui mariaj ratat.
Lenea nu dăunează dacă alţii muncesc pentru tine.
Munca cinstită şi bogăţia sunt noţiuni total antagonice.
Numărul curvelor care vor să devină femei cinstite este egal cu numărul cinstitelor care tânjesc după curvie.
Căţeaua are coadă ca să o ridice.
După ce ţi-a dat laptele, vaca poate răsturna şi doniţa.
Toţi păduchii vor să scape de purici.
Femeile frumoase nu au nici timp şi nici voie să se îndrăgostească.
Văduvele trăiesc două bucurii esenţiale: măritişul şi conducerea soţului pe ultimul drum.
Numai minciunile se povestesc printre lacrimi.
Orice adevăr poate fi îmbunătăţit.
Minciunile date în vileag fac loc altor minciuni.
Când ceva nu merge, fă-l să se târâie.
Promisiunile ţin de foame şi cald dacă sunt făcute într-o ordine corectă.
O minciună descoperită nu trebuie să atragă pedeapsa, ci meditaţia.
Promisiunile neonorate devin proiecte de viitor.
Sinceritatea este ca un geam de sticlă: vezi adevărul prin el, iar atunci când se sparge, răneşte.
Nu complica viaţa cerând semenilor tăi să gândească.
Lasă proştii să se creadă înţelepţi, pentru ca înţelepţii să fie mai mulţi.
Prietenia este nesigură; trădarea, nu.
Fără lăudători nu ne-am descoperi niciodată calităţile.
Pe orice faţă ai fi întors, lasă lumea să te recunoască.
Celebritatea nu face distincţie între bine şi rău.
Când vrei să devii anonim, spune că vrei să te însori.
O logodnă dospită te fereşte de însurătoare.
Înţelepciunea nu foloseşte îndrăgostiţilor.
Un copil din flori poate aspira oricând la mai mulţi taţi.
Cununia cu libertatea se numeşte divorţ.
Gloria nu se obţine, se construieşte.
Cere ca un sărac şi vei primi firimituri; cere ca un rege şi vei fi tratat regeşte.
Jură fidelitate la tinereţe ca să te poţi ţine de cuvânt la bătrâneţe.
Dacă vrei să te sinucizi, nu-ţi fă planuri pentru a doua zi.
Când cazi în păcat, Satana te ajută să te ridici.
De la Dracu’ te împrumuţi şi fără giranţi.
Bărbaţii tineri nu se îndrăgostesc. Ei sunt atât de idioţi, că se însoară direct.
A te îndrăgosti de propria-ţi nevastă este deja perversiune.
Doctorii sunt discreţi asupra bolii, nu şi a bolnavului.
De la popă şi doctor afli tot ce-ai dorit să rămână taină.
Balamucul nu tratează nebunia, dar îi ţine laolaltă pe nebuni.
Şansa să devii un bun luptător ţi-o dă duşmanul.
Miracolul se leagă de şansă; eşecul, de cotidian.
Bărbaţii divorţează din disperare; femeile, din toate motivele.
Nu căuta ceea ce nu există: fidelitate, înţelepciune, politicieni serioşi.
Renunţă la zoofilie dacă ai o capră râioasă.
Păduchele tânjeşte să ajungă om, deşi omul trăieşte ca un păduche.
Citește și: Misterul zilei de 1 Aprilie
Când nu ai amintiri, ia viaţa de la început.
Nu regreta lucruri pe care s-ar putea să le repeţi.
Norocul îţi dă întâlnire, ca iubita, dar întotdeauna vine însoţit.
Ioan T. Lazăr
Related posts
Categorii
- Auto-Moto (6)
- Casă și Grădină (28)
- Consilier al puterii (12)
- Job & Hobby (109)
- Lifestyle (12)
- Opinia noastră (39)
- Politica (51)
- Poveşti & Povestiri (93)
- Realitatea comentată (69)
- Realitatea explicată (99)
- Revista Presei (135)
- Sănătate (22)
- Știință și Tehnologie (4)
- Video (171)
Articole recente
- Ghid complet pentru renovarea acoperișului: De la planificare la execuție
- Colțarele de tablă, adevărate eroine în industria construcțiilor
- Ce este un parc fotovoltaic și de ce merită să investești într-un astfel de business
- Coșuri de fum ceramice: află tot ce trebuie să știi despre ele!
- Tiprui de produse pe care sa le ai in vedere atunci cand renovezi
- Află tot ce trebuie să știi dacă ești în căutarea unui camin de batrani pentru îngrijirea corespunzătoare a unei persoane dragi!
- Iti doresti un semineu pe lemne? Afla tot ce trebuie sa stii despre el!
- Hrană umedă potrivită pentru câini: cum să alegi varianta perfecta pentru animalul tău de companie?
- Implantologie dentară: află ce soluții ai pentru a te bucura de o dantură frumoasă!
- Ce inseamna adezivi PUR? Afla mai multe despre produsele pe baza de propilena