Românul s-a născut poet. Românul s-a născut mândru şi orgolios. Românul se poate scoate şi din cel mai al naiba iad. Românul s-a născut priceput la toate.
„Eroi au fost, eroi sunt încă
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii, – orişiunde cresc.” (Ioan Neniţescu din Pui de lei)
Se pare că ne-am născut înzestraţi, dar la fel se pare că zestrea ni s-a pierdut în istorie. Nu mai păstrăm cu fală vreun nume triumfător prin lupte, ci am dobândit altfel de faimă peste hotare. Între timp, între propriile hotare, români suferă de un acut complex al românului priceput la toate.
Te doare capul/spatele şi nu ştii ce să iei? Nu e nevoie să dai o fugă până la farmacie sau la doctorul de familie, când vecina de lângă îţi poate spune cu exactitate, cu baticul pe cap şi şorţul legat la spate, ce pastile să iei şi care ar fi cauza simptomelor tale. Vrei să repari ceva în casă? Cu siguranţă vecinul de deasupra, de la care se aude sunetul bormaşinii în fiecare sâmbătă dimineaţa, te poate ajuta. Nu ştii ce cauciucuri de iarnă să-ţi pui (tot e de sezon problema!)? La ce să te mai duci la dealeri autorizaţi când poţi să-ţi întrebi prietenii şi o să rezulte n răspunsuri luate câte k (nr. de prieteni). România este plină de şefi, de maeştri, de intelectuali şi de oameni pricepuţi din naştere.
Nu e de mirare că mulţi preferă să filizofeze asupra problemelor pe care le au decât să încerce să le şi rezolve. Dacă e întrebat ce ştie să facă, românul răspunde că face ce vrea. Aşadar românul are impresia că e bun la toate, chiar şi fără studiile necesare. Pentru a testa asta aţi putea numai să aruncaţi o privire pe E-jobs sau pe BestJobs unde poţi să aplici pentru diverse job-uri şi la un moment dat îţi apare: „Cei care au aplicat pentru acest job au aplicat şi pentru….”.Ei, atunci să vedeţi câţi au impresia că pot fi şi vânzători şi agenţi imobiliari şi consultanţi financiari şi business developer şi dansatori şi etc.etc. dar cât de puţini sunt şi calificaţi.
La români veselia ţine de foame, arătând fără îndoială că ne tragem din Păcală. Până şi munca a devenit un lucru abstract, despre care se poate filizofa fără însă a-l încerca.
Avem ce, am avea cu ce dar n-avem cu cine! – ar putea suna un slogan despre starea agriculturii la noi în ţară (ne rezumăm şi la astfel de muncă, de vreme ce sunt numai poeţi şi filozofi am putea să căutăm şi unii care şi mai muncesc). Vremea ţăranului tip Moromete care filozofa pe câmp sau la „coada vacii” se pare că a trecut cu desăvârşire. Veşnicia a fugit de la sate şi s-a ascuns prin munţi. Satele mai sunt vizitate doar de sărbători când locuitorii se mai întorc pe-acasă. Suntem o generaţie pe cât de mândră de prostie, pe atât de obosită.
Ca ţară şi ca popor metaforic vorbind, în loc să ne cultivăm grădina, suntem mult mai preocupaţi de gard. Ne punem stâlpi cu capete de lei şi garduri din fier forjat iar printre zăbrelele acestora se vede un cal slăbănog păscând în gol pe ogoarele pârjolite.
Orice pădure îşi are uscăturile sale, nu? Păi dacă la noi totul e verde şi toţi se nasc deştepti cum de România e ceea ce e? Printre atâţia „deştepţi” mai sunt şi câţiva „proşti” care pe mine una mă fac să afirm că vreau să fiu una dintre ei:
– Afacere de succes la sat (Ce poate neamţul, românul poate de două ori mai mult!!!);
Să munceşti e complicat, de-asta românul s-a născut poet şi se pare că moare critic literar!
Ne-apasă un blestem secret:
În lumea noastră carpatină,
Românul s-a născut poet,
Românca gospodină?!
