Când încep studenţii să dezbată, e pentru că s-au adunat cu siguranţă prea multe restanţe la nivel politico-administrativ. Orgnaizarea dezbaterii în sine se lasă cu descoperirea a noi şi noi probleme ce sunt „gândite” parcă să înghită entuziasmul prea cutezător.
Dezbaterea care are loc în acest moment la Litere, în cadrul Universităţii din Bucureşti, a fost primită bine de conducerea Facultăţii, în sensul că s-a adoptat o poziţie neutră şi nu s-a încercat subminarea iniţiativei. De altfel, în deschiderea dezbaterii care a început ieri, la ora, 18:00, studenţii şi-au manifestat mulţumirea faţă de receptivitatea conducerii, faţă de sistemul de reprezentare în asociaţia locală şi în Senatul Universităţii.
Pe de altă parte, se încercase o dezbatere în continuarea înâlnirii dintre profesori, care a avut tot titlul „dezbatere” – „De la o criză la alta: modernism, comunism, capitalism.” Fiecare avea o carte pe masă despre temele acestea. Cărţi foarte valoroase, fapt ce i-a atras şi pe studenţii sau absolvenţii de la Istorie. Dincolo de asta, cineva de la „masa rotundă” se supărase de o asemenea asociere, de participarea studenţilor la dezbaterea aceasta formală şi de corelarea celor două evenimente. O singură persoană a fost, în fapt, deranjată de o asociere, în spaţiul universitar, a unei dezbateri a profesorilor cu studenţii aceleiaşi universităţi.
Oricum, de la acea persoană s-a produs o contaminare de idei preconcepute: ceilalţi profesori care se bucuraseră iniţial la ideea de a participa in continuare la o dezbatere informală „au dezertat” şi poate tot din acest motiv, pe parcursul negocierilor, a fost o bâlbâială administrativă. Nicio sală liberă în intreaga facultate de la terminarea dezbaterii anunţate oficial până la ora 18:00. Dezbaterea „De la o criza la alta” era programată în intervalul 14:00-16:00). Profesorii au discutat până la 16:20 şi au plecat, iar studenţii au rămas în facultate, plimbându-se pe holuri, sub supravegherea atentă a serviciilor de pază. A rămas pustie facultatea. Nu doar că ar fi fost în realitate mai multe săli neocupate, dar facultatea era efectiv pustie.
Chiar la ora 18:00, când a început dezbaterea studenţească, Facultatea a fost înconjurată de patrule de jandarmi şi poliţie. Probabil că la plecarea studenţilor, s-au dus şi ei acasă, dar nu putem decât să speculăm. Cu toate astea, e un sentiment colectiv care se reflectă şi se leagă de mişcarea studenţească: entuziasm amestecat cu teamă.
Related posts
Categorii
- Auto-Moto (6)
- Casă și Grădină (28)
- Consilier al puterii (12)
- Job & Hobby (109)
- Lifestyle (12)
- Opinia noastră (39)
- Politica (51)
- Poveşti & Povestiri (93)
- Realitatea comentată (69)
- Realitatea explicată (99)
- Revista Presei (135)
- Sănătate (22)
- Știință și Tehnologie (4)
- Video (171)
Articole recente
- Ghid complet pentru renovarea acoperișului: De la planificare la execuție
- Colțarele de tablă, adevărate eroine în industria construcțiilor
- Ce este un parc fotovoltaic și de ce merită să investești într-un astfel de business
- Coșuri de fum ceramice: află tot ce trebuie să știi despre ele!
- Tiprui de produse pe care sa le ai in vedere atunci cand renovezi
- Află tot ce trebuie să știi dacă ești în căutarea unui camin de batrani pentru îngrijirea corespunzătoare a unei persoane dragi!
- Iti doresti un semineu pe lemne? Afla tot ce trebuie sa stii despre el!
- Hrană umedă potrivită pentru câini: cum să alegi varianta perfecta pentru animalul tău de companie?
- Implantologie dentară: află ce soluții ai pentru a te bucura de o dantură frumoasă!
- Ce inseamna adezivi PUR? Afla mai multe despre produsele pe baza de propilena