Citeşte şi: Campania „Românii sunt deştepţi” – un real succes. Românii sunt educaţi!
Discutând la o bere, aşa cum se discută toate problemele serioase la noi, de pe vremea dacilor, cineva a propus în cadrul unei polemici destul de aprinse pe tema de ce e mai bine afară sau de ce e mai bine în România, un exerciţiu simplu: spune tu trei lucruri pentru care ar trebui să rămân în România!
Trei lucruri…
Paradoxal, dacă îi spui unui român un singur cuvânt, România, îţi răspunde: da, e ţara mea, o iubesc, dar dacă îi spui român, nu rămân aceleaşi sentimente, atunci perspectiva se schimbă 180 de grade, iar ce urmează apoi este în mod necesar un atribut negativ. Ne amintim în sprijinul acestei afirmaţii de campania Românii sunt deştepţi. Au mai fost create şi altele de felul acesta, pentru că românii şi sunt frumoşi. Fără îndoială, o astfel de campanie nu poate rezulta decât dintr-un complex stringent de inferioritate care macină şi nelinişteşte poporul român. Dar, mai mult decât atât, revine, ca alte multe simptome sociale, dintr-o insatisfacţie individuală a lispei de apartenenţă la un sistem de valori, la un cadru social care are o identitate şi care ii poate oferi individului securitate.
Între timp, rămân trei lucruri la care mă gândesc. Ar fi poate unul, dar nu ştiu cât este convingător.
Securtiatea, securtiatea naţională are ceva de-a face cu instinctul de haită şi oricât de neelegant ar suna trebuie să ne întoarcem puţin către animalul social din noi ca să ne înţelegem mai bine structurile şi instituţiile pe care generaţii şi generaţii ni le-am apropriat şi ni le-am reprimat şi ni le-am reconfigurat în diferite şi diverse contexte. Am trecut unii prin comunism, şi haideţi să lăsăm naţionalismul la o parte (de parcă ar exista aşa ceva) şi să zicem, da alţii au trecut prin nazism, monarhii absolutiste şi tot ce a mai fost. Dar acum? Prin ce trecem? De ce rămâne o permanentă insatifacţie faţă de propria apartenenţă socială, care poate doar pe americani îi ocoleşte?
Trei lucruri frumoase la români, nu la România. Un sistem de valori. Pauză.
Ocoleşte oare în zilele noastre pe cineva globalizarea? Odată cu acest fenomen, observăm deja clişeizată sintagma ne americanizăm, limba noastră se lasă americanizată (problemă regăsită şi dezbătută în toate culturile europene). Vasăzică, ne unifomizăm. Noi ăştia, poporul căutător de valori, care fugim în Italia, în Spania, în America, în Marea Britanie pentru că acolo legile funcţionează, pentru că acolo ai siguranţa zilei de mâine, pentru că acolo eşti mai corect recompensat, pentru că acolo, cu alte cuvinte, sistemul de haită funcţionează mai bine, noi, acest popor, ne transformăm în populaţie. Şi fugim în Italia, fugim în Spania şi fugim în SUA şi fugim în Regatul Marii Britanii şi acolo… ne loveşte aceeaşi dezarmantă insatisfacţie, şi acolo da, poate găsim de-a gata un sistem de valori funcţional al unei societăţi cvasisănătoase, dar totuşi, care român va fi resimţit cea mai importantă valoare britanică în aceeaşi manieră în care un englez o face? Care român va fi tresărit la fel cum un englez o face atunci când o vede pe regină? Poate de aceea îi vedem pe românii din afară că sunt mai patrioţi ca toţi cei din ţară.
Citeşte şi: Românii îşi doresc monarhie
Trei lucruri de care să fiu sigură n-am gasit încă şi mi se pare dificil şi stânjenitor a recunoaşte. Aş zice totuşi că pentru români, familia e cea mai importantă instituţie şi că Biserica este încă un stâlp social. Pe al treilea îl mai căutăm…