Dacă îți place să călătorești, mai ales în locuri exotice sau pe distanțe mari, vrând-nevrând trebuie să treci prin diferite aeroporturi. Cel puțin două pe călătorie. Locul de unde pleci și locul unde vrei să ajungi.
Pentru majoritatea lumii, aeroporturile înseamnă cozi interminabile, check-in-uri plictisitoare, bagaje, grabă mare și mult stres. Chiar trebuie să fie așa întotdeauna? Marile aeroporturi din lume prezintă un amalgam de oameni, dar și de oportunități și activități care să-ți facă așteptarea mai ușoară.
Nu toate aeroporturile din lume sunt niște locuri de care trebuie să ne ferim sau să ne dorim cât mai repede să plecăm din ele, așadar trebuie să existe și un top al celor mai iubite aeroporturi din lume. CNN a realizat un TOP 10 al celor mai iubite aeroporturi din lume, lucru care poate fi folositor și uneori determinant în alegerea unei destinații, în funcție de unde va face escală.
TOP 10 Cele mai iubite aeroporturi din lume
10. Auckland Airport, Auckland, Noua Zeelandă
Cupa Mondială de Rugby de anul acesta a fost un pretext excelent pentru a-i oferi acestui aeroport o față nouă. Pasagerii au declarat că au rămas uimiți în momentul în care i-au întrebat pe membrii staffului unde se află o anumită zonă din aeroport, iar aceștia chiar i-au condus unde voiau să ajungă.
9. Montevideo Carrasco, Montevideo, Uruguay
Acest aeroport din Montevideo prezintă anumite facilități la care pasagerii care trebuie să aterizeze în Buenos Aires, Belize City sau în Baltimore nici nu-și permit să viseze. Unul dintre pasageri a scris chiar și o recenzie despre acest aeroport, menționând că „acest aeroport este atât de frumos că pur și simplu îți ia respirația, extrem de curat și eficient.”
8. Victoria International, Victoria, Canada
Aeroportul regional favorit al Canadei și-a obținut toate laudele și reputația pentru ușurința, eficiența și ospitalitatea de care dă dovadă atât stafful cât și instrucțiunile din clădire. Numeroase evenimente au loc la Victoria International, un bun exemplu fiind amenajarea unei fântâni de ciocolată cu ocazia inaugurării unei piste pentru bicicliști, în aeroport, având o lungime de 2.5 kilometri.
7. Zurich Airport, Zurich, Elveția
Aeroportul din Zurich este atât de curat încât poți mânca de pe jos șandvișurile lor la suprapreț. Poate că nu toată lumea iubește cel mai mare aeroport al Elveției sau toate verificările de securitate une ești căutat și între firele de păr, dar este un aeroport foarte bine conectat la rețeaua de trenuri cu care poți ajunge eficient și în siguranță în orice parte a Europei.
6. Tampa International, Tampa, Statele Unite ale Americii
Un aeroport care deși nu excelează prin dimensiunile sale, este considerat de mulți pasageri ca fiind un loc mult mai plăcut de a aștepta un zbor decât aeroporturile din Chicago, Oregon sau Portland și multe alte locații din Statele Unite ale Americii. Ești tratat cu respect, într-un spațiu relativ mic pentru un aeroport, dar acest lucru îi oferă și un anumit farmec.
5. Ushuaia-Malvinas Argentinas International, Tierra del Fuego, Argentina
Este o cabană de schi sau un aeroport? Este destul de greu să-ți dai seama de diferențe la prima vedere. Acest aeroport este cel mai sudic aeroport internațional din lume situat în cel mai sudic orășel din lume. Cu vedere la mare și la munte, acest aeroport oferă o căldură aparte fiind o destinație exotică foarte plăcută.
4. Munchen Airport, Munchen, Germania
Pasagerii de anul trecut care au trecut prin acest aeroport au avut posibilitatea să doarmă în paturile amenajate în interiorul aeroportului, făcând așteptarea zborului mai ușoară. Aeroportul din Munchen îți oferă toate facilitățile fiind dotat cu tehnologie de ultimă oră și având numeroase saloane pentru relaxare și delectare. Totul făcut pentru a-i face pe pasageri să se simtă ca acasă în acest aeroport internațional.
3. Seul Incheon, Seul, Coreea de Sud
Având cel puțin 10 ani vechime, aeroportul din Seul îi uimește și acum pe pasagerii care aterizează aici prin holurile bine aerisite și luminoase. Are un design extrem de modern, iar oamenii prezenți aici pot admira numeroase grădini de flori, pot dormi în săli special amenajate sau pot juca inclusiv golf pe terenul special amenajat în interior. Unii pasageri dau impresia că nici nu le mai pasă dacă zborul lor va pleca la timp sau nu…
2. Singapore Changi, Singapore
Un aeroport dotat cu toate lucrurile la care se poate gândi un pasager că le-ar avea la dispoziție într-un aeroport și chiar puțin mai mult, nu are cum să nu te lase impresionat. Curat, extrem de bine organizat, Singapore Changi este un aeroport care a reinventat modul în care ar trebui să arate un asemenea ansamblu. În interior există piscină, spa, sală de jocuri, teatru, hypermarket-uri și o mulțime de alte facilități. Rămâne doar să treceți prin Singapore.
1. Hong Kong International, Hong Kong
Cel mai iubit aeroport din lume este mult prea ocupat pentru a sta să culeagă meritele și laudele pasagerilor. Nu ar avea timp nici măcar să se uite de sus la concurență pentru că activitatea care se desfășoară aici este una intensă și nu se oprește niciodată. Aeroportul internațional din Hong Kong prezintă toate facilitățile disponibile la ora actuală în lume și recent a intrat în clubul aeroporturilor cu peste 50 de milioane de pasageri anual, în acest club mai fiind prezente doar alte 10 aeroporturi din lume. Hong Kong International este cel mai ocupat aeroport din lume, dar acest lucru poate că îl face să fie și cel mai iubit.
Pentru următoarea călătorie, alegeți chibzuit destinația și aeroporturile prin care va trebui să treceți, pentru că nu uitați, drumul reprezintă cel puțin jumătate din distracția pe care o ai într-o vacanță sau în concediu. Faceți din aeroporturile prin care treceți o parte din concediu, nu doar elemente auxiliare de care abia așteptați să scăpați mai repede.
Related posts
Categorii
- Auto-Moto (6)
- Casă și Grădină (28)
- Consilier al puterii (12)
- Job & Hobby (109)
- Lifestyle (12)
- Opinia noastră (39)
- Politica (51)
- Poveşti & Povestiri (93)
- Realitatea comentată (69)
- Realitatea explicată (99)
- Revista Presei (135)
- Sănătate (22)
- Știință și Tehnologie (4)
- Video (171)
Articole recente
- Ghid complet pentru renovarea acoperișului: De la planificare la execuție
- Colțarele de tablă, adevărate eroine în industria construcțiilor
- Ce este un parc fotovoltaic și de ce merită să investești într-un astfel de business
- Coșuri de fum ceramice: află tot ce trebuie să știi despre ele!
- Tiprui de produse pe care sa le ai in vedere atunci cand renovezi
- Află tot ce trebuie să știi dacă ești în căutarea unui camin de batrani pentru îngrijirea corespunzătoare a unei persoane dragi!
- Iti doresti un semineu pe lemne? Afla tot ce trebuie sa stii despre el!
- Hrană umedă potrivită pentru câini: cum să alegi varianta perfecta pentru animalul tău de companie?
- Implantologie dentară: află ce soluții ai pentru a te bucura de o dantură frumoasă!
- Ce inseamna adezivi PUR? Afla mai multe despre produsele pe baza de propilena