Sticla invizibilă
Cu toții știm că reflexia luminii pe suprafețele ecranului de telefon sau notebook este deranjantă și obosește foarte mult ochiul. Majoritatea producătorilor de telefoane sau notebook-uri au ecrane de tip glossy. Pentru folosirea acestor gadget-uri în interior nu este o problemă majoră, dar pentru a lucra pe un laptop la lumina zilei este aproape imposibil. Chiar și ecranele anti-glare de astăzi nu fac față unei zile luminoase.
Din fericire aceste zile vor fi de domeniul trecutului, mulțumită Nippon Electric Glass care au inventat un tip de sticlă denumit „sticlă invizibilă” sau „geam invizibil”. (Invisible glass) Compania a redus reflexia luminii atât de mult încât atunci când stai în fața acestui substrat de sticlă, îți este dificil să vezi existența lui.
Potrivit Tech-On, un geam obișnuit lasă aproape 92% din lumină să treacă, iar 8% este reflectată. Noul tip va reflecta numai 0,5% din lumină, iar dacă acestuia i se adaugă filtre suplimentare, atunci procentul poate ajunge la 0.1%. Aceste filtre au o grosime de câțiva nanometri, iar pe fiecare parte se folosesc un total de 30 de straturi.
Nippon Electric Glass a profitat de avatanjele conferinței FPD International din Japonia pentru a-și expune panoul cu „sticla invizibilă”. Va trebui totuși să mai așteptăm o perioadă de timp până când producătorii vor prelua această idee.
Filtru inspirat din natură, filtrul „ochi de molie”
Filtrul Moth Eye, sau ochi de molie, este un filtru construit de Philips printr-o colaborare cu Sharp. Acesta imită modul de apărare al moliei în fața prădătorilor. Ochii unei molii nu reflectă lumina aproape deloc, dar în același timp o poate percepe într-un spectru larg și cu o intensitate foarte mică.
Filtrul antireflex este construit asemănător, fiind acoperit de nanostructuri de formă hexagonală (noduli mai mici decât lungimile de undă ale luminii) care au rolul de a elimina eficient reflexiile ecranului. Acest lucru dă posibilitatea televizorului să producă un negru mai intens și în același timp să crească luminozitatea imaginilor fără a obosi ochii cu lumina reflectată de ecran. Moth Eye poate fi văzut în curând pe televizorul Philips 46PFL9706.
De ce tocmai ochiul de molie?
Ochiul de molie(anumite specii) este considerat cel mai intens negru ce poate fi întâlnit în natură. Absoarbe aproape toată lumina fără a reflecta nimic, iar acest lucru ajută molia să vadă noaptea și să se protejeze de prădătorii care ar putea detecta suprafețele reflectorizante(așa cum noi putem vedea semnele de circulație).
Câteva avantaje ale acestor două filtre
Aceste cunoștințe ne vor ajuta să creștem eficiența de absorbție a luminii din panourile solare. Astăzi, panourile solare sunt scumpe și în plus, multă lumină este pierdută datorită reflexiei.
*Pot fi folosite la fabricarea panourilor solare pentru a crește eficiența acestora.
*Invisible Glass se poate folosi la fabricarea televizoarelor cu plasmă(rămâne de văzut dacă acest filtru poate rezista temperaturilor de pe suprafața plasmelor).
*Lentile de ochelari mult mai bune și mult mai puțin obositoare pentru ochi.
*Consum mai mic ale ecranelor care folosesc o astfel de tehnologie.
*Lentilele aparatelor foto/video, vor fi capabile să capteze mai multă lumină cu mai puține defecte cauzate de reflexii.
*Ferestre si vitrine prin care se va vedea mult mai clar.
Comform testelor și simulărilor pe calculator s-a ajuns la concluzia că folosirea filtrului Moth Eye ar putea crește eficiența panourilor solare cu cinci-șase procente în Tokyo și Phoenix.
„Oamenii s-ar gândi că aceste procente sunt foarte mici, dar eficiența fotovoltaicelor poate fi privită ca rata de consum de carburant a vehiculelor. Fiecare strop contează” spune Noboru Yamada, om de știință de la Universitatea de Tehnologie din Nagoaka, Japonia.
Singura curiozitate ce rămâne nesatisfăcută este legată de duritate. Unii spun că se curăță foarte ușor, deoarece nici apa nu se lipește de aceste suprafețe, iar alții sunt de părere că prin curățarea lor, acei mici noduli se vor rupe, deteriorându-se astfel proprietățile. Nu ne rămâne decât să așteptăm implementările acestor idei din partea producatorilor de top cum ar fi Philips, Samsung, Apple, LG, Panasonic, Sony, Sharp etc.
Related posts
Categorii
- Auto-Moto (6)
- Casă și Grădină (28)
- Consilier al puterii (12)
- Job & Hobby (109)
- Lifestyle (12)
- Opinia noastră (39)
- Politica (51)
- Poveşti & Povestiri (93)
- Realitatea comentată (69)
- Realitatea explicată (99)
- Revista Presei (135)
- Sănătate (22)
- Știință și Tehnologie (4)
- Video (171)
Articole recente
- Ghid complet pentru renovarea acoperișului: De la planificare la execuție
- Colțarele de tablă, adevărate eroine în industria construcțiilor
- Ce este un parc fotovoltaic și de ce merită să investești într-un astfel de business
- Coșuri de fum ceramice: află tot ce trebuie să știi despre ele!
- Tiprui de produse pe care sa le ai in vedere atunci cand renovezi
- Află tot ce trebuie să știi dacă ești în căutarea unui camin de batrani pentru îngrijirea corespunzătoare a unei persoane dragi!
- Iti doresti un semineu pe lemne? Afla tot ce trebuie sa stii despre el!
- Hrană umedă potrivită pentru câini: cum să alegi varianta perfecta pentru animalul tău de companie?
- Implantologie dentară: află ce soluții ai pentru a te bucura de o dantură frumoasă!
- Ce inseamna adezivi PUR? Afla mai multe despre produsele pe baza de propilena