Muntele este o atracție turistică de suflet pentru mulți dintre noi, însă în același timp este înșelător și riscant. Deși drumețiile și escaladările aduc multă satisfacție și progres pe plan personal, există momente nepotrivite de alpinism.

 

Vremea este primul factor care trebuie luat în calcul, urmat de echiparea corespunzătoare de munte și condiția fizică de care dispunem. Da, suntem conduși de cele mai multe ori de teribilism, adrenalină și anturaj, însă muntele ne poate juca multe feste.

 

Așa cum orașul în care trăim urmează un set de norme, așa și zona alpină deține un regulament care trebuie respectat pentru a evita accidentele. Atunci când ne decidem să plecăm pe munte, trebuie să avem în vedere un set de reguli:

1. Totdeauna trebuie să dispunem de un echipament corespunzător;

2. Trebuie să mergem într-un grup organizat și nu singuri;

3. Trebuie să luăm în considerare pregătirea fizică și psihică pe care o deține cel mai slab din grup;

4. Nu avem voie să ne abatem din drumul marcat;

5. Trebuie să anunțăm la cabană traseul pe care vrem să îl parcurgem;

6. Trebuie să pornim devreme la drum, să respectăm și să protejăm muntele;

7. Să campăm în locurile amenajate;

8. Să avem o trusă de prim ajutor;

9. Să ne dozăm energia de care dispunem.

 

Aparent, aceste lucruri sunt banale, însă aceste zone sunt greu accesibile pentru mulți dintre noi și muntele ne oferă frumusețe, satisfacție, dar în același timp întâlnim primejdii la tot pasul. În fiecare an se întâmplă multe accidente și mai tot timpul sunt datorate inconștienței.

 

Salvamonții sunt acei oameni, care la rândul lor, își riscă viața pentru a salva o alta. Cei mai mulți salvamonți pe care i-am întâlnit m-au învățat foarte multe lucruri despre munte și mi-au povestit din vasta lor experiență cazuri șocante. Acești îngeri păzitori alpini, merită cea mai mare admirație, pentru că meseria lor este mai mult decât riscantă și de cele mai multe ori ei o fac pro bono. Așa cum pompierii din S.U.A. salvează vieți din foc, gratis, așa și salvamonții de la noi din țară riscă fiecare moment pentru a găsi persoanele dispărute în zonele alpine greu accesibile.

 

Cu toate că escaladarea este interesantă, este în același timp, și periculoasă și noi suntem răspunzători de ceea ce facem pe munte. Poate cea mai importantă regulă e că atunci când urcăm pe munte, trebuie să ne asumăm decizile pe care le-am luat înainte de escaladare.

 

Autor: Oana Bucur