Râșnov este un oraș din județul Brașov, situat la doar 15 km de reședința județului, aflat pe cursul râului Ghimbășel, la o altitudine de 650 m. Populația localității este în jur de 16.000 de oameni, iar numele orașului a fost dat de Ordinul Cavalerilor Teutoni, care în momentul ajungerii lor pe dealul unde este situată astăzi Cetatea, au văzut numai trandafiri, de aici și blazonul cu Trei Roze.
Citeşte şi: Romania in care oamenii au timp sa fie fericiti
Din vârful Cetății, se pot observa Munții Bucegi și Piatra Craiului, rolul de bază al acesteia fiind unul de observare. Istoria acestei așezări începe în urmă cu aproximativ 2000 de ani, atunci când zona se numea Komidava (latinizat Cumidava), fiind una dintre cetățile antice locuite de daci.
Prima atestare documentară a Râșnovului datează din anul 1331, sub numele de Rosnou, fiind una dintre cele 7 cetăți săsești din Transilvania: Brașov, Sibiu, Mediaș, Sighișoara, Râșnov, Bistrița, Orăștie.
În zona Râșnovului s-au găsit și cele mai vechi inscripții pe niște tăblițe, fiind cosiderate prima formă de scris din istoria umanității, datând cu aproximativ 2000 de ani înaintea celor scrise de către summerieni!
În interiorul cetății se pot observă și acum vechile ziduri fortificate, iar ghidul va oferi o întreagă poveste prin care puteți retrăi acele momente ale vieții râșnovenilor din perioada medievală și nu numai. Cetatea a fost mereu independentă, ea neavând domnitor niciodată, iar cei mai de seamă oaspeți care au trecut pe aici sunt soția lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca și Regina Maria a României.
De asemenea, Ion Luca Caragiale venea în dese rânduri pe aici pentru a admira priveliștea din Cetate, priveliște cu totul și cu totul specială.
Străjerul Samo, un pensionar care are propriul său muzeu în interiorul Cetății Râșnovului, va face o alături de voi o călătorie prin istoria acestei așezări, cu un iz de umor care te face să îl asculți ore în șir.
În afara Cetății Râșnovului, se mai poate vizita Biserica Evanghelică, care se presupune că are o legătură printr-un tunel cu Cetatea, care ajunge în fântână, acesta fiind modul prin care locuitorii se ascundeau în cazul unui atac căruia nu îi făceau față.
Peștera Râșnov este un alt loc care merită vizitat, fiind una dintre cele mai bine amenajate peșteri din țară, ea fiind și gazda săptămânală a unor concerte. Acustica este atât de bună în interiorul peșterii, încât nu este nevoie de stații de amplificare.
Fără doar și poate, Cetatea Râșnovului este un loc care trebuie vizitat, fiind într-un continuu proces de restaurare, în urma descoperirii planului Cetății și după ce autoritățile locale au reușit să preia în patrimoniu această așezare de la un italian privat, care își dorea transformarea ei în pensiune.
Citeşte şi: TOP 5 destinatii ieftine de vacanta pentru vara 2012
Taxa de vizitare a Cetății este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi, copii și studenți, iar pentru intrarea în peșteră taxa este de 10 lei. Este un loc care fascinează prin unicitatea sa, iar prin rolul esențial de observare pe care l-a avut Cetatea celor Trei Roze, priveliștea este una fără asemănare.
Related posts
Categorii
- Auto-Moto (6)
- Casă și Grădină (28)
- Consilier al puterii (12)
- Job & Hobby (109)
- Lifestyle (12)
- Opinia noastră (39)
- Politica (51)
- Poveşti & Povestiri (93)
- Realitatea comentată (69)
- Realitatea explicată (99)
- Revista Presei (135)
- Sănătate (22)
- Știință și Tehnologie (4)
- Video (171)
Articole recente
- Ghid complet pentru renovarea acoperișului: De la planificare la execuție
- Colțarele de tablă, adevărate eroine în industria construcțiilor
- Ce este un parc fotovoltaic și de ce merită să investești într-un astfel de business
- Coșuri de fum ceramice: află tot ce trebuie să știi despre ele!
- Tiprui de produse pe care sa le ai in vedere atunci cand renovezi
- Află tot ce trebuie să știi dacă ești în căutarea unui camin de batrani pentru îngrijirea corespunzătoare a unei persoane dragi!
- Iti doresti un semineu pe lemne? Afla tot ce trebuie sa stii despre el!
- Hrană umedă potrivită pentru câini: cum să alegi varianta perfecta pentru animalul tău de companie?
- Implantologie dentară: află ce soluții ai pentru a te bucura de o dantură frumoasă!
- Ce inseamna adezivi PUR? Afla mai multe despre produsele pe baza de propilena