Crina Coco Popescu, alpinista care a intrat în Cartea Recordurilor, la doar 16 ani, fiind prima femeie care a escaladat Muntele Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica, a povestit într-un interviu pentru Zig Zag Online cum se simte reprezentând România şi cum i-a schimbat această expediţie viaţa. În acelaşi timp, Crina Coco Popescu ne-a mărturisit care sunt următoarele obiective pe care doreşte să le atingă pe parcursul acestui an.

 

Citeşte şi: Regulile escaladării

 

Care este motivaţia care te face mai puternică atunci când ştii că trebuie să ajungi în vârf?

 

Să luăm lucrurile de la început: când iau hotărârea să particip la o ascensiune, obiectivul, neexprimat, că nu mai este cazul, este să ating vârful. Orice ieşire pe munte o pregătesc, ştiu traseul, gradul de dificultate, etapele de parcurs. Eu merg pe munte cu o mare bucurie, asta fiind singura motivaţie, şi vreau să ajung sus cu suficiente resurse pentru a putea aprecia peisajul, reuşita şi a putea coborî în siguranţă. în momentul în care apare extenuarea, teama, nesiguranţa, cobor; înseamnă că nu sunt încă pregătită pentru muntele respectiv.
 
 Care a fost gândul care ţi-a venit primul în minte (sau sentimentul) pe care l-ai avut atunci când aţi păşit împreună acolo unde nimeni n-a mai fost?

 

Echipa care a urcat pentru prima dată Mount Sidley a fost formată din Alex Abramov – Rusia, Scott Woolams – SUA, Mario Trimeri – Italia, şi cu mine. Fiind prima expediţie care îşi propunea să escaladeze acest munte, încă de la început au fost probleme caracteristice oricărei premiere, care au fost soluţionate rând pe rând, de către toţi membrii echipei, echipa lărgită fiind formată din cei mai buni oameni care puteau face faţă acestei noutăţi. În avion au fost patru piloţi experimentaţi şi, ajungând aproape de Sidley, Scott Woolums a hotărât să înconjurăm muntele de două ori înainte de aterizare, pentru a-l vedea îndeaproape şi pentru a ne face fiecare o părere despre ruta optimă de abordat. După ce piloţii au studiat condiţiile şi curenţii de aer, au simulat trei aterizări, apoi am aterizat destul de aproape de baza muntelui, astfel încât  apropierea a fost mult uşurată.

 

 

Am povestit asta ca să înţelegeţi atmosfera în care a urmat ascensiunea şi cum a fost pe vârf.

 

Pe porţiunea finală am ajuns la o porţiune cu blocuri mari de gheaţă printre care am mers până aproape de vârf, ultima parte fiind o creastă lungă de gheaţă. Eram conștienți că suntem prima echipă ce urca pe acest munte și acest lucru l-am simțiţ când am căutat prin încercări repetate ruta către vârf. Am parcurs toată creasta, urmărind altimetrul, să vedem care e cel mai înalt punct al ei. Am găsit două vârfuri apropiate ca înălțime – cele mai înalte. Pe fiecare dintre ele am făcut poze toţi patru, dând frâu liber emoţiei şi bucuriei care ne-au stăpânit din momentul atingerii crestei principale.

 

Cum ţi-a afectat viaţa faptul că ai intrat Cartea Recordurilor?

 

Am avut o zi minunată când am aflat, mai ales că acum, nu am finanţare pentru Polul Nord şi mă încăpăţânez să fiu convinsă că voi face această expediţie peste o lună. De altfel, este un mod prin care prima ascensiune pe Mt. Sidley va rămâne legată de România şi sporturile montane din această ţară. 

 

Clar, m-am bucurat că sunt într-un loc cu Jordan Romero, Nadia Comaneci, Geoge Atkinson, Constantina Dita, Helmuth Duckadam, sportivi famntastici, unii cu cariere lungi, alţii la începutul carierei, toţi susţinuţi în performanţa lor, considerată utilă şi folositoare.
 
 Probabil că sunt foarte multe dificultăţi când urci atât de sus, iar cea mai grea mi se pare confruntarea cu frigul. Care este partea cea mai dificilă şi mai ales, ce te face să treci mai uşor peste obstacole?

 

Cel mai greu mi s-a părut la antrenamente, unde am depus mari eforturi că să fiu pregătită să trăiesc clipele petrecute pe munte, să nu mă chinui. Pentru mine alpinismul face parte din modul meu de viaţă şi tot ceea ce fac ca antrenamente sau expediţii nu consider că e muncă, ci modul meu de a trăi în felul în care înţeleg lucrurile. Cea mai dificilă parte intr-o expediţie la altitudine mi se pare momentul când un coechipier renunţă. Eu sufăr alături de el şi mă simt de parcă m-aş întoarce eu. De fapt eu sunt intr-o relaţie de prietenie cu muntele, categoric în armonie cu tot ce se întâmpla intr-o expediţie, deci nu sunt lucruri dificile, chin, obstacole, ci concentrare, atenţie, experienţă şi decizii corecte, ci multă bucurie.
  
 Înainte de a ajunge în vârf, ce iubeşti cel mai mult la ideea de călătorie în sine? Este poate drumul însuşi o satisfacţie la fel de importantă ca aceea de a arbora steagul la final?

 

 

Nu călătoresc decât pentru a ajunge în locurile expediţiilor pe diferiţi munţi. Ascensiunea, parcursul către vârf este, de fapt, cel mai pasionant şi cel care rămâne în amintire. Dar numai dacă este finalizat cu atingerea vârfului. Ajungerea pe vârf aduce strălucire şi farmec parcursului făcut cu concentrare, emoţie, griji şi intr-un timp cât mai scurt. Dacă nu fac vârful, uit tot parcursul, rămâne doar un gust amar. Din fericire, n-am simţit decât de două ori, în 21 de expediţii, chestia asta. 

 

Care sunt modele care te inspiră şi oamenii pe care îi apreciezi cel mai mult?

  

Când am fost în Nepal, la 5000m , aproape de tabăra de baza de la Everest, am vordit cu o femeie nepaleză care gătea pentru expediţii. Era fericită de faptul că familia ei era sănătoasă, fericită că se trezeşte dimineaţă, şi nu o puteam plasa în rândul modelelor feminine din lumea mea , nu i-am găsit un loc. Am văzut prin ochii ei viaţa şi fiind parte din natură nu avea nevoie de modele. şi eu conştientizez că fac parte din natură şi încerc să mă folosesc cu bucurie, în fiecare moment, acest lucru simplu.

 

Citeşte şi: Cel mai sigur sport extrem

 

Care este următoarea expediţie şi ce ţi-ai dori să faci mai departe?

Pentru anul 2012, am ca obiectiv atingerea celor doi Poli, pe schiuri. Vor fi două expediţii: „North Pole 2012 – ski the Last degree” are ca obiectiv atingerea polului nord geografic după un parcurs pe schiuri de 111Km., echipamentul fiind cărat şi taberele aplasate de membrii expediţiei arctice. Aceasta va fi urmată de „Suth Pole 2012 – ski the Last degree”  02 – 22 decembrie 2012. Reuşita în ambele expediţii înseamnă stabilirea unui nou record mondial de vârstă, devenind cea mai tânără sportivă care realizează, în acelaşi an, Polul Nord şi Polul Sud pe schiuri.