Viața amoroasă a foștilor mari tirani ai lumii este un subiect prea puțin discutat, din simplul motiv că nu se știu prea multe detalii. Acești oameni care au scris istoria lumii nu dezvăluiau prea ușor secrete din viața lor intimă, iar puținele lucruri care se știu s-au aflat din povestiri și din scrisorile descoperite după moartea lor.
Citeşte şi: Cum mi-am plătit datoria externă
Cine ar fi crezut că Stalin, Hitler, Napoleon sau Mussolini au avut poveștile lor de dragoste, foarte bine ascunse de ochii lumii de atunci?
Stalin era un tip foarte la obiect. Napoleon era genul care nu se mai oprea din povestit, iar Hitler se exprima în scrisorile de dragoste, în stilul unei scrisori de intenție pentru angajare.
„Răul se poate plimba printre noi, dar asta nu înseamnă că răul nu a scris niciodată o scrisoare de dragoste”, spunea John Kirkland.
Fostul lider sovietic, tiranul Iosif Stalin, a scris într-una dintre scrisorile sale către soția sa Nadya, în timp ce se afla în Germania în căutarea unui tratament pentru dureri de cap, că îi este foarte dor de ea: „Mi-e atât de dor de tine Tatochka. Sunt la fel de singur ca o bufniță cu corn.”
Părintele fascismului, Benito Mussolini, i-a scris iubirii sale, Ida Dalser: „Mica mea Ida, abia am ajuns după douăsprezece ore interminabile cu un tren care m-a lăsat complet acoperit de funingine. Am spălat-o cât de bine am putut, iar primul meu gând, chiar înainte de a merge la cină, ai fost tu.”
Napoleon Bonaparte îi scria soției sale Josephine încontinuu, rugându-se de ea să îl viziteze și să îi scrie. „Vei fi aici lângă mine, în mâinile mele, pe pieptul meu, pe gura mea? Ia o aripă și vino, vino! Un sărut pe inima ta și unul mult mai jos, mult mai jos!”
Dictatorul nazist, Adolf Hitler, vorbea despre Eva Braun, femeie cu care a fost căsătorit pentru doar 40 de ore, într-un limbaj direct. El o numea „calmă, inteligentă și obiectivă”. Aceștia s-au sinucis împreună.
Citeşte şi: Italianul bătrân şi grădina sa de roşii
Istoria ne arată că indiferent de cât de dur a fost un tiran, acesta tot a avut o femeie pe care o iubea, de cele mai multe ori în secret. În același timp, putem deduce și faptul că soțiile sau amantele tiranilor nu erau toate îndrăgostite de aceștia, ele fiind de multe ori constrânse într-o relație în care s-au complăcut.
Related posts
Categorii
- Auto-Moto (6)
- Casă și Grădină (28)
- Consilier al puterii (12)
- Job & Hobby (109)
- Lifestyle (12)
- Opinia noastră (39)
- Politica (51)
- Poveşti & Povestiri (93)
- Realitatea comentată (69)
- Realitatea explicată (99)
- Revista Presei (135)
- Sănătate (22)
- Știință și Tehnologie (4)
- Video (171)
Articole recente
- Ghid complet pentru renovarea acoperișului: De la planificare la execuție
- Colțarele de tablă, adevărate eroine în industria construcțiilor
- Ce este un parc fotovoltaic și de ce merită să investești într-un astfel de business
- Coșuri de fum ceramice: află tot ce trebuie să știi despre ele!
- Tiprui de produse pe care sa le ai in vedere atunci cand renovezi
- Află tot ce trebuie să știi dacă ești în căutarea unui camin de batrani pentru îngrijirea corespunzătoare a unei persoane dragi!
- Iti doresti un semineu pe lemne? Afla tot ce trebuie sa stii despre el!
- Hrană umedă potrivită pentru câini: cum să alegi varianta perfecta pentru animalul tău de companie?
- Implantologie dentară: află ce soluții ai pentru a te bucura de o dantură frumoasă!
- Ce inseamna adezivi PUR? Afla mai multe despre produsele pe baza de propilena