În Grecia antică Socrate (469-399 DC), era foarte mult lăudat pentru înțelepciunea lui. Într-o zi, marele filozof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoștință care alerga spre el agitat și care i-a spus: 
 -Socrate, știi ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenții tăi?
 -Stai o clipă, îi replică Socrate. Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un mic test. Se numește Testul celor Trei.
 -Trei?
 -Așa este, a continuat Socrate. Înainte să-mi vorbești despre studentul meu, să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al Adevărului. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?
 -Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
 -E-n regulă, zise Socrate. Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
 -Nu, dimpotrivă…
 -Deci, a continuat Socrate, vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu ești sigur că este adevărat?
  Omul a dat din umeri, puțin stânjenit. Socrate a continuat. 
 -Totuși mai poți trece testul, pentru că există a treia probă-filtrul Folosinței. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?
 -Nu, nu chiar…
 -Ei bine, a conchis Socrate, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui?

 

                                                                                                                                                               Autor: Brunos Ștefan