Diaspora, armata de rezervă, care salvează Ţara
Întru început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul Dumnezeu era, spune Evanghelia după Ioan.
Citeşte şi: Ioan-Florin Florescu: România e ca Babilonul lui Daniel: „numărat, cîntărit, împărţit”
Mai apoi, după izgonirea din Rai – că laptele şi mierea dau leşin la stomac – Cuvântul a trecut la Cronicar, Cronicarul a intrat în Partid, iar Partidul a devenit proprietatea unor mahări cu bani, că doar nu era să rămână de izbelişte, în bătaia Vântului şi la îndemâna poporului, anume scris cu literă mică. Spunem noi!
Una peste alta, de Cuvânt s-a ales praful, de n-a rămas silabă întreagă în el şi nimeni nu s-a sinchisit să scrie o „Cronică a Ţării din zori şi până spre seară”, deşi sunt multe de spus, iar Războiul Românilor contra Românilor pustieşte meleagurile Mioriţei. Cum s-a ajuns aici nu se ştie. Şi nici n-o să se afle vreodată, pentru că nu interesează pe nimeni. Dar, toţi se bat cu toţi. Se scuipă, se înjură, îşi regulează nevestele, nu fiecare pe a lui, ci a duşmanului, cu ură proletară, iar lor, femeilor, le place, se zice; amantele le înlocuiesc, dar şi ele au aceeaşi soartă, fiindcă nimic nu este cruţat şi totul se pângăreşte.
Viaţă privată nu mai există, plagiatul s-a întins de la doctorate la proaste năravuri şi purtări; clasa, ce-şi zicea „politică” a putrezit şi pute rău în soarele torid. Ştiri, gen: „Cu trei voturi de la surorile de peste Amazon, Mazăre a devenit Patriarh”, sau „Doamna deputat Fasolă a fost violată de stafia regelui Carol” sunt deja plauzibile, fiindcă la noi şi nu în America este Ţara tuturor posibilităţilor. Şi asta nu-i totul.
După ce a bătut discret la uşă, criza a intrat iarăşi haiduceşte pe fereastră; şomajul creşte creşte „prietenos”, deşi nu a ajuns încă la procentul de 100%, aşa cum s-ar cuveni într-o ţară unde munca nu mai încântă pe nimeni, Legea a dispărut, Anarhia conduce, rataţii şi incompetenţii guvernează. Bine, bine, veţi spune, dar ce-i de făcut? Deocamdată, dar şi în viitor, nimic! Mai întâi, trebuie să învingem. Adică, noi, românii, să-i snopim pe români. Numai că, până la victorie, care ar putea însemna şi pustiirea Ţării, sau oarece faliment, ambele dezavuate de Uniunea Europeană, ne zbatem şi chirăim, ca la viol, iar cineva ar trebui să audă şi să ne sară în ajutor. Dar, cine?
Citeşte şi: „Un strigăt” de afară. Interviu cu Cristian Gabriel Groman
Diaspora, fraţilor, diaspora! Consângenii noştri plecaţi peste hotare, cei care, la întrebarea: „Ce aţi făcut în ultimii cinci ani?”, răspund fără să clipească: „v-am făcut PIB-ul cel de toate zilele”. Ei să se mobilizeze pentru restabilirea ordinii de drept în Ţară, chiar dacă, cu un Crin nu se face primăvara, nici la Praga şi nici la Bucureşti, apoi, în toamnă, să se mişte la vot, că – noi, poporul autohton – suntem prinşi în lupta fără de cruţare a ciolanului şi nu avem timp nici să vedem cum ne ducem de râpă.
Ioan T. Lazăr