Ultimele două săptămâni din viața politică autohtonă au pus România, în mai multe rânduri, pe primele pagini ale publicațiilor internaționale. Motivele sunt lesne de înțeles având în vedere că doar în Siria se întâmplă lucruri mai grave, fiind o țară unde chiar s-a trecut la fapte.
Citește și: Aforisme de înţelepţire tardivă. ÎNTRE ISPITĂ ŞI REMUŞCARE
De la verdictul în cazul Năstase și întregul scandal privind închiderea fostului premier, până la revocarea din funcție a Președintelui Senatului și a Președintelui Camerei Deputaților, s-a ajuns și la suspendarea Președintelui Traian Băsescu și la interimatul lui Crin Antonescu. Un adevărat lanț de evenimente care au tulburat viața politică, socială și mai ales economică din România, cursurile leu-euro și leu-dolar atingând maxime istorice aproape în fiecare zi.
De ce este această perioadă un duel al președinților? Unul suspendat, celălalt interimar.
Pe lângă miza principală a Referendumului din 29 iulie, unde se va decide demiterea sau menținerea în funcție a președintelui suspendat Traian Băsescu, au apărut două declarații surprinzătoare, declarații care pot da iarăși peste cap spectrul politic românesc.
În timpul citirii moțiunii de suspendare a președintelui Traian Băsescu, actualul președinte interimar, Crin Antonescu, a declarat că se va retrage definitiv din viața politică în cazul în care președintele suspendat nu va fi demis în urma Referendumului: „Dacă Băsescu nu e demis la referendum, mă retrag definitiv din politică.”
Această declarație a fost primită cu surprindere de către unii membri ai Uniunii Social-Liberale și de către majoritatea cetățenilor care au privit ședința din plen. Imediat după, Traian Băsescu a susținut un discurs la finalul căruia i-a înmânat lui Crin Antonescu o foaie albă pentru a-și semna demisia în alb, în cazul în care poporul va vota „NU” la Referendumul din 29 iulie 2012.
În momentul în care a declarat că va părăsi viața politică în care decizia poporului va fi pentru menținerea lui Traian Băsescu în fruntea statului, procesul de desfășurare și de validare a Referendumului nu era încă clar, Crin Antonescu mizând pe faptul că judecătorii Curții Constituționale vor fi de acord cu validarea votului în cazul în care 50% + 1 dintre cei prezenți la urne vor vota „DA”.
Curtea Constituțională a declarat că Referendumul va trece doar în situația în care 50% + 1 din numărul cetățenilor români cu drept de vot se vor prezenta la urne și vor vota „DA” pentru suspendarea președintelui, în caz contrar, Referendumul nu va putea fi validat.
Invitat la Realitatea TV, președintele suspendat Traian Băsescu a fost întrebat cu privire la decizia pe care o va lua în cazul în care la vot se vor prezenta sub 50% dintre cei înscriși pe liste, dar votul majoritar va fi împotriva sa.
Acesta a răspuns că va acționa „conform legii”, după care a precizat că este dispus să își dea demisia, dar în anumite condiții, precizând că va ține cont de opinia publică: “Vedem. Vedeam asta. Dar voi ţine cont de lege şi de interesul naţional, asta vă asigur. Categoric că voi ţine şi atunci probabil că o să readuc în discuţie, într-o astfel de situaţie, propunerea pe care am făcut-o partidelor politice de a-mi întrerupe mandatul în octombrie-noiembrie pentru organizarea simultană a alegerilor prezidenţiale şi legislative cu condiţia – pentru că unui preşedinte care îşi abandonează mandatul îi trebuie o justificare temeinică – cu condiţia revizuiorii Constituţiei şi trecerii la Parlament cu 300 de parlamentari, aşa cum românii au votat în noiembrie 2009„.
Prin declarația făcută de Crin Antonescu, conform căreia va renunța la viața politică definitv în cazul în care Traian Băsescu nu va fi demis, singura sa scăpare pentru a putea continua cu fruntea sus în față electoratului va fi acceptarea revizuirii Constituției, cerută de Traian Băsescu, pentru ca acesta să-și încheie mandatul de președinte.
În situația în care USL-ul nu are un candidat cu o imagine favorabilă în ochii electoratului, cu excepția lui Crin Antonescu, aceștia ar putea fi nevoiți să accepte compromisul cu Traian Băsescu pentru a putea obține ulterior funcția de președinte. Acest lucru este foarte posibil având în vedere sondajele care îl indică pe Crin Antonescu în topul preferințelor românilor pentru funcția de șef de stat.
Citește și: Tot ce trebuie sa stiti despre Referendumul din 29 iulie 2012
Ce credeți că vor alege românii în acest duel al președinților: Traian Băsescu în continuare președinte sau Crin Antonescu ieșit definitiv din viața politică?
Related posts
Categorii
- Auto-Moto (6)
- Casă și Grădină (28)
- Consilier al puterii (12)
- Job & Hobby (109)
- Lifestyle (12)
- Opinia noastră (39)
- Politica (51)
- Poveşti & Povestiri (93)
- Realitatea comentată (69)
- Realitatea explicată (99)
- Revista Presei (135)
- Sănătate (22)
- Știință și Tehnologie (4)
- Video (171)
Articole recente
- Ghid complet pentru renovarea acoperișului: De la planificare la execuție
- Colțarele de tablă, adevărate eroine în industria construcțiilor
- Ce este un parc fotovoltaic și de ce merită să investești într-un astfel de business
- Coșuri de fum ceramice: află tot ce trebuie să știi despre ele!
- Tiprui de produse pe care sa le ai in vedere atunci cand renovezi
- Află tot ce trebuie să știi dacă ești în căutarea unui camin de batrani pentru îngrijirea corespunzătoare a unei persoane dragi!
- Iti doresti un semineu pe lemne? Afla tot ce trebuie sa stii despre el!
- Hrană umedă potrivită pentru câini: cum să alegi varianta perfecta pentru animalul tău de companie?
- Implantologie dentară: află ce soluții ai pentru a te bucura de o dantură frumoasă!
- Ce inseamna adezivi PUR? Afla mai multe despre produsele pe baza de propilena