Marcel Vela a cerut jandarmilor sa puna imediat la dispozitie anchetatorilor comunicatiile de pe 10 august.

„Sincer să fiu, mă așteptam ca aceste convorbiri să fie deja la dosar, dar unii au impresia că se pot juca. O spun din nou clar și răspicat: nu mă joc și nu accept să tergiversăm cu nicio secundă lămurirea situației din 10 august. Cine își permite să tergiverseze își riscă propria carieră. M-au amânat. Raportul 10 august a fost desecretizat în totalitate și pus la dispoziția procurorilor. Am făcut un pas în plus și am dispus luarea măsurilor pentru desecretizarea convorbirilor purtate de jandarmi prin intermediul stațiilor de emisie-recepție în cele două luni de zile, 10 și 11 august. După desecretizare, aceste convorbiri vor putea fi puse la dispoziția procurorilor și sunt convins că vor contribui major la lămurirea situației. Se va putea stabili concret cine și ce ordine a dat și cum au fost puse în aplicare. Pe scurt, se va stabili dacă au fost comise abuzuri împotriva protestatarilor și cine le-a comis.

Se va putea stabili concret cine şi ce ordine a dat şi cum au fost puse acestea în aplicare. Pe scurt, se va stabili dacă au fost comise abuzuri împotriva protestatarilor şi cine a comis aceste abuzuri. Mă aşteptam ca aceste convorbiri să fie deja la dosar, dar unii au impresia că se pot juca. Nu mă joc şi nu accept să tergiversăm cu nicio secundă lămurirea situaţiei din 10 august. Cine îşi permite să tergiverseze îşi riscă propria carieră” a mentionat Marcel Vela in cadrul unei conferinte de presa.